Rată dezastruoasă de promovare la ”bacalaureatul de toamnă” în Cluj, au venit rezultatele în urmă cu puține momente, doar 1 din 4 absolvenți a obținut medie de trecere
Educaţie by Actual de Cluj - aug. 18, 2025 0 190
Rată dezastruoasă de promovare la ”bacalaureatul de toamnă” în Cluj, au venit rezultatele în urmă cu puține momente, doar 1 din 4 absolvenți a obținut medie de trecere.
Rezultatele au fost publicate azi de Ministerul Educației și Cercetării pe internet, dar și în cele patru centre de examen din Cluj în care au fost susținute probele din această ediție a examenului de bacalaureat. La nivelul județului Cluj, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 27.08 %, iar pentru
promoțiile anterioare este de 25.31 %. Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 26,51% – adică 1 din 4. Au promovat sub două sute dintre cei aproape 750 de candidați care au susținut probele.
La nivel național rata cumulată de promovare a fost de 28,4%.
În această sesiune a examenului național de Bacalaureat au promovat 198 candidați, dintr-un total de 747 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 506 candidați provin din promoția curentă, iar 241 candidați sunt din promoțiile anterioare.
Acestea sunt rezultatele preliminare, după contestații; cele finale sunt programate să fie afișate în 26 august.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea, echivalarea sau susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 cel puțin la fiecare dintre acestea, pentru o medie de cel puțin 6 la probele scrise.
Anul trecut rata de promovare a fost de 29,61% în Cluj.
Cifrele examenului din această toamnă:

