Ce era ”probejenia” în satul tradițional, din 6 august: era o punte spre toamnă, cum era ziua așa era și anotimpul
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 06, 2025 1 217
În lumea satului ziua de 6 august, când în religia ortodoxă e marcată sărbătoarea ”Schimbării la față”, numită și ”Probejenia” sau ”Probojănia” cum îi spun oamenii satelor, denumire populară ce vine din vechi termeni slavoni, bisericești, marca începutul toamnei, arată etnologii de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.
”În lumea satului, aceasta este considerată „un prag” din perpetua curgere a anotimpurilor, o punte de legătură dintre vară și toamnă. Dacă această zi era însorită și caldă, toamna urma a fi roditoare, iar dacă ploua, toamna va fi ploioasă și înnegurată”, precizează aceștia.
Primul semn al toamnei în această zi este schimbarea culorii pădurii. Apele devin reci, astfel că nu se mai scaldă copiii în undă, că „o spurcă jivinele”, spun credințele populare, după cum arată Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – sărbători, credințe și mituri”, apărut sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Tot acum, oamenii satelor care, la vremea solstițiului de vară – la Sânziene – își scoteau patul pe prispa casei, în ”târnaț”, de la Probojenie își duceau din nou patul în casă, asa cum spun și versurile populare:
”Num-atâta-i vara, vară,
Cât stă patul mândrii-afară”.
Probojenia marca și începutul culesului viilor ”pe rod de vară”, precizează etnologii.
În imagine schimbarea la Față – icoană pe sticlă, autor călugărul iconar Ilarion Mureșan, foto CJCPCT Cluj.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
ANAF a blocat un imobil și a urmărit doi oameni opt ani pentru presupusă evaziune fiscală de 34.000 lei. Curtea de Apel Cluj: nu există nicio dovadă că s-a întâmplat ceva ilegal
mai 30, 2026 0
-
MULTIMEDIA Vizavi de viitorul Centru Cultural din Cluj de 8 milioane de euro, fostul institut de hematologie din Cluj a ajuns cuib de boschetari la 5 ani după ce a fost retrocedat Fundației Gojdu
mai 30, 2026 0

De la tatăl meu știu că la noi în sudul Moldovei, sărbătoarea Schimbării la Față era numită „Probeajna”. Aici, fiind o zonă mai caldă, începutul toamnei era marcat de sărbătoarea Adormirii Sf. Marii (15 august), în popor existând zicala: „A trecut Sfânta Marie,/ Nu mai e de pălărie.”. Vă asigur de întreaga mea consideratie.