Închide

Un clujean a fost condamnat ieri definitiv la închisoare, cu suspendare, pentru punerea în circulație de bani falși

Actualitate by Actual de Cluj - mai 14, 2025 0 202

Un clujean a fost condamnat ieri definitiv la închisoare, cu suspendare, pentru punerea în circulație de bani falși.

Din analiza dovezilor depuse la dosar a reieșit că în 15 martie anul trecut în jurul orei 12 în timp ce se afla la locuința unui prieten la o petrecere la care erau prezente mai multe persoane, a pariat pe o aplicație de pariuri sportive, ocazie cu care a retras din aplicație suma de o mie de lei. Ulterior a hotărât să îi transfere suma de 1.000 de lei inculpatului prin intermediul aplicației Revolut, acesta dându-i în schimb suma de 200 de euro, formată din patru  bancnote din cupiura de 50 euro.După trei zile s-a prezentat la o casă de schimb valutar de pe strada Dâmboviței voind să schimbe banii, dar a constatat că trei aveau aceeași serie și placă de tipar. Cu această ocazie angajata casei de schimb valutar l-a înștiințat cu privire la faptul că bancnotele în cauză sunt inculpate de contrafacere, anunțându-se organele de poliție.

Bancnotele au fost ridicate pentru efectuarea de verificări și înaintate către BCCO, ulterior fiind trimise la BNR, care a constat că cele patru bancnote sunt false și nu au putere circulatorie.
Cu ocazia percheziției domiciliare s-au identificat la locuința inculpatului mai multe bunuri și obiecte care ar putea constitui mijloace de probă. În primul rând, au fost identificate trei bancnote din cupiura 50 de euro contrafăcute. Bancnotele fost trimise către BNR, care a constat că sunt false și nu au putere circulatorie. La percheziția informatică asupra telefonului inculpatului s-a stabilit că inculpatul avea salvate fotografii cu bancnote falsificate similare cu cele remise persoanei vătămate.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpatul a avut un comportament oscilant și nu a oferit explicații credibile, după cum au aprechat anchetatorii, dar în cursul audierii ca inculpat a recunoscut că în momentul inducerii în eroare a persoanei vătămate cunoștea că bancnotele sunt falsificate.

În cursul audierii în calitate de inculpat declarat că ulterior activității infracționale în dauna persoanei vătămate menționate mai sus a mai indus în eroare și o altă persoană, un prieten, după două sau trei zile a efectuat un alt schimb valutar, a primit prin transfer bancar suma de 1.350 lei și a remis 300 de euro din bancnote falsificate din cupiura 50 euro. Conform buletinului de expertiză al BNR și în acest caz bancnotele sunt false și nu au putere circulatorie.

Victimele s-au înpăcat între timp cu inculpatul cu privire la infracțiunea de înșelăciune, prejudiciul fiind achitat, astfel că a rămas pe rol doar infracțiunea de punere în circulație de bani falși.

Inculpatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru punerea în circulație de valori falsificate, dar a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond și a cerut rejudecarea, reindividualizarea pedepsei și reducerea sub minumul special.
Instanța însă a respins apelul ieri, ca neîntemeiat, astfel că decizia instanței de fond a devenit definitivă.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare