Cod galben de inundații pe Someș și Arieș
Actualitate by Actual de Cluj - mai 05, 2025 0 157
Cod galben de inundații pe Someș și Arieș, avertizează hidrologii.
Institutul Național de Hidrologie așteaptă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe mai multe râuri între care cele două Someșuri înainte de Cluj-Napoca și Arieș înainte de Turda, cu posibile depășrii ale cotelor de atenție.
Vizate sunt bazinelehidrografice Someşul Mic, Arieş şi Siret iar avertizarea e valabilă până mâine dimineață la ora 9. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”; arată INHGA.
Vizate sunt râurile din bazinele hidrografice Someşul Mic – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Arieș – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele Alba şi Cluj), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Izvoru Muntelui (judeţele Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Bacӑu, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Lespezi – amonte confluenţӑ cu râul Trotuş (Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte de stația hidrologică Bârlad (judeţele Neamţ, Iaşi şi Vaslui).
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Cluj, Bacău şi Vaslui.
Cotele de atenție din punct de vedere hidrologic reprezintă nivelurile critice ale apei stabilite pentru râuri, lacuri sau alte corpuri de apă, peste care pot apărea riscuri pentru populație, bunuri sau infrastructură. Aceste cote sunt definite pe baza analizelor istorice ale debitelor și inundațiilor, ținând cont de topografia zonei, infrastructura existentă și caracteristicile hidrologice ale bazinului. Depășirea unei cote de atenție indică faptul că situația devine potențial periculoasă și este necesară intensificarea monitorizării cursului de apă.
În general, cotele hidrologice sunt clasificate în trei niveluri: cota de atenție, cota de inundație și cota de pericol. Cota de atenție este cel mai scăzut prag de avertizare și presupune o stare de vigilență crescută, fără a indica iminența unei inundații. Autoritățile folosesc aceste praguri pentru a decide momentul declanșării măsurilor de prevenție sau intervenție, cum ar fi informarea populației, verificarea barajelor sau instalarea barierelor de protecție. Astfel, cotele de atenție joacă un rol esențial în gestionarea riscului hidrologic.

