Primăria Florești a demarat o campanie prin care le solicită locuitorilor care dețin în proprietate terenul pe care sunt construite străzi în zonele cu blocuri din comună să le doneze administrației locale. În acest fel, a explicat primarul
Asociațiile de proprietari care dețin străzi private pe care nu își permit să le întrețină sunt încurajate să le doneze administrației locale, care în schimb se va ocupa de asfaltarea și întreținerea lor.
„Avem o problemă în Florești. Multe din străzile private din localitate nu sunt întreținute și sunt lipsite de asfalt. Și când spun multe, nu exagerez. Din acest motiv, am lansat campania de preluare a străzilor private în domeniul public. Dacă și strada ta se află în această situație, accesează link-ul și urmează pașii pentru donație. Străzile preluate vor fi modernizate cu asfalt și ulterior întreținute. Aceasta este normalitatea”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.
Potrivit oficialului, Primăria a pus la punct o procedură prin care se pot dona arterele, cei interesați fiind încurajați să se înscrie prin completarea unui formular pe site-ul primariei – AICI.
