Închide

Centura de ocolire de 1,7 kilometri a Dejului, gata în 2027, într-un scenariu optimist

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 19, 2024 0 466

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții „Drum de conectivitate la drumul de mare viteză Dej – Bistrița”, adică o mult așteptata centură a municipiului Dej. A fost nevoie de doi ani, de 5 comisii interministeriale pentru ca parteneriatul între municipiul Dej și Guvern să ajungă în această etapă, a arătat primarul Morar Costan. Cel mai devreme, centura, estimată la 37 de milioane de euro, ar putea fi gata în 2027-2028. Aceasta este vitală pentru degrevarea traficului pe DN-C, o ruta extrem de aglomerată.

Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de Guvern, investiția pentru realizarea centurii ocolitoare de 1,7 kilometri (un drum între strada 1 Mai gară și strada Bistriței) este de peste 180 de milioane lei (37 de milioane de euro). Potrivit primarului din Dej, în următoarea perioadă, administrația locală va face proiectul tehnici și documentația pentru coridorul de expropriere aferent centurii (lățime 50 de metri, Lungime de 1,7 kilometri), etape estimate la 8 luni de zile. Execuția va necesita doi ani de zile, a mai estimat primarul din Dej.

“Drumul de ocolire va avea o lungime de 1,7 km, două benzi cu o lățime totală de 7 m, pistă de biciclete cu lățime de 2 m, alei pietonale, zonă de spațiu verde, precum și trotuar cu lățime de 1,5 m. Drumul este prevăzut cu un pod peste râul Someș cu o lungime de 105 m, un pasaj peste calea ferată cu lungimea de 497 m, dar și un pod peste canalul colector cu o lungime de 30 m. Odată aprobată finanțarea în valoare de 180 milioane lei, estimăm că etapele de proiectare, licitație și realizarea exproprierii coridorului aferent pe o lățime de 50 m se vor derula pe o perioadă de 8 luni, iar realizarea efectivă a lucrărilor pe o perioadă de 24 luni”, a arătat primarul din Dej.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare