Grav accident de circulație pe strada Traian Vuia în jurul amiezii, un motociclist a fost rănit
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 20, 2024 0 168
Grav accident de circulație pe strada Traian Vuia în jurul amiezii, un motociclist a fost rănit.
Polițiștii spun că din cercetările preliminare s-a stabilit faptul că un autoturism, care se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre comuna Apahida, condus de un bărbat de 41 de ani din Cluj-Napoca, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 35 de ani. În urma impactului, șoferul mașinii ar fi intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism ce circula pe aceeași direcție, la volanul căruia se afla o femeie de 40 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 35 de ani, din Cluj-Napoca, acesta fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital. ”La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit două autoturisme și o motocicletă avariate. Echipajul SAJ a acordat asistență medicală conducătorului motocicletei care prezenta mai multe traumatisme, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta era în stare de conștiență și era cooperant”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Testările șoferilor cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cal lăsat liber pe străzile din Florești, lângă liceul Dumitru Tăuțan. Poliția Locală a intervenit, iar proprietarul riscă o amendă de minimum 2.700 de lei
sept. 22, 2026 0
-
Pe urmele ”Rom-U-Lim”-ului: de ce nu a mai ajuns vagonul SF să circule pe străzile Clujului, în loc de tramvai
sept. 22, 2026 0
