Bărbat de 52 de ani, accidentat mortal de un tren, în zona Podului Ira
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 29, 2024 0 351
Un bărbat de 52 de ani a fost accidentat mortal de un tren, sâmbătă, pe linia ferată de sub podul IRA, de pe drumul DJ105S, din municipiul Cluj-Napoca.
„Două autospeciale şi un echipaj SAJ au fost alertate (…) cu privire la un incident în apropierea podului IRA unde un bărbat ar fi fost lovit de tren. În momentul sosirii echipajelor operative bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că în zona podului Ira, din municipiul Cluj-Napoca, un tren care circula pe relaţia Cluj-Napoca – Bistriţa-Năsăud a accidentat o persoană. La faţa locului a fost identificată victima, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Din nefericire, bărbatul a decedat la faţa locului. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul. Circulaţia feroviară se desfăşoară normal la această oră”, a transmis IPJ Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Tânărul care a furat un Ford Ranger, a intrat pe trotuar în Cluj-Napoca lovind o femeie în timp ce fugea de Poliție, trimis în judecată pentru tentativă la omor
sept. 30, 2026 0
-
Acces gratuit pentru pensionari mâine la grădina botanică din Cluj-Napoca, sunt programate 3 tururi ghidate
sept. 30, 2026 0
