Închide

Florin Piersic, mesaj la decesul regizorului Dinu Cernescu, despre care spune că ”i-a dat aripi” distribuindu-l în rolul principal din ”Peer Gynt”, cu care Piersic a fost apoi remarcat de nume importante

ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 09, 2024 0 543

Apreciatul actor clujean Florin Piersic, mesaj la decesul regizorului Dinu Cernescu, despre care spune că ”i-a dat aripi” distribuindu-l în rolul principal din ”Peer Gynt”, cu care Piersic a fost apoi remarcat de nume importante din teatru și film. ”Și restul e…istorie”, arată Piersic.

De-a lungul timpului, am fost de multe ori întrebat în interviuri, care au fost persoanele care mi-au marcat viața artistică. Mai în glumă, mai în serios, răspundeam că eu cu doamnele am avut noroc. Și e adevărat. Astăzi sunt cel care sunt, datorită regizoarei Elena Negreanu, cea care m-a descoperit la Cluj, pe vremea când eram elev de liceu și care m-a împins spre actorie. Sunt actorul de astăzi, datorită profesoarei mele din Institutul de Teatru și Film, Marieta Sadova. Exemplele sunt multe. Dar pe lângă aceste minunate doamne, am avut șansa să întâlnesc și colegi viitori regizori sau parteneri de scenă sau film, care mi-au schimbat traiectoria artistică. Primul dintre ei este Dinu Cernescu, cel despre care vreau să vă scriu astăzi. În Institut eram colegi. Eu la teatru, el la regie. Pentru spectacolul de absolvire, a fost pusă în scenă piesa Peer Gynt, având la bază opera lui Ibsen. El, Dinu, a hotărât ca eu să fiu distribuit în rolul principal, un norvegian rebel, cu o viață prea plină, care după ce a trăit aventuri după aventuri în lumea largă, în apusul vieții se întoarce să-și sfârșească zilele pe pământul natal, alături de iubirea vieții lui, Solveig. Rol de compoziție puternic, excepțional, în care trebuia să joc personajul la trei vârste, tânăr, matur și bătrân. Premiera spectacolului a fost un eveniment în lumea teatrală a acelor zile. Dinu Cernescu, atunci, mi-a dat aripi să zbor, pentru că din acel moment am fost remarcat de nume importante din teatru și film. Maestru Beligan m-a propus pentru Rolul din “Ciulinii Bărăganului”, rol cu care am ajuns la Cannes și restul e…istorie.

De ce v-am scris toate astea? Pentru că el, Dinu Cernescu, de ceva vreme îi spun “prietenul meu” Dinu Cernescu, ieri a plecat într-o stea. În ultimii ani, am fost permanent în legătură, ne-am întâlnit, am povestit, ba mai mult, în urmă cu vreo doi ani a publicat caietul de regie de la spectacolul nostru, caiet scris- incredibil- în urmă cu șaizecisișapte de ani, lecție de teatru și regie după care tinerele generații de regizori și actori ar avea ce învață. Vă dați seama? Și acum, încă mânca și respiră teatru. Formidabil! Mi-e sufletul greu și îl regret nespus. Dinu, dragul meu, deasupra Norvegiei noastre, de ieri s-a aprins o stea!

Regizorul Dinu Cernescu a murit duminică, 7 ianuarie, la vârsta de 88 de ani, a anunţat Teatrul Bulandra. „A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în lumină alături de cei aleşi”, au transmis reprezentanții Teatrului Bulandra.

Născut la 18 octombrie 1935 în Bucureşti, Dinu Cernescu a absolvit în 1957 secţia de regie teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucureşti pentru o perioada de peste 50 de ani. Palmaresul său include peste 100 de spectacole. Dinu Cernescu a publicat în anul 2009 un volum de memorii intitulat „Regizor”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare