S-a stins din viață profesorul universitar Ion Păvăloiu, care a condus institutul de calcul din Cluj timp de decenii
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 03, 2023 0 809
Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și Institutul de Calcul ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca anunță azi, cu deosebit regret, stingerea din viață marți, 1 august 2023, a profesorului universitar Ion Păvăloiu, personalitate remarcabilă a matematicii românești și reprezentant de seamă al Școlii clujene de analiză numerică și teoria aproximării.
Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, gorjeanul Ion Păvăloiu (n. 1939), a fost remarcat de academicianul Tiberiu Popoviciu ca un student de excepție, cu aptitudini pentru cercetarea științifică. A participat cu lucrări de specialitate la reuniunile studențești, iar în 1962 a fost distins cu un premiu la Sesiunea Națională a Studenților. În 1970 Academia Română îi acordă Premiul „Gheorghe Lazăr“, pentru lucrările științifice publicate în domeniul matematicii. Un an mai târziu susține teza de doctorat, sub coordonarea științifică a mentorului său, academicianul matematician Tiberiu Popoviciu.
Întreaga carieră științifică a profesorului Ion Păvăloiu, dezvoltată de-a lungul a aproape cinci decenii, este legată de Institutul de Calcul ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, unde a debutat ca tânăr cercetător, în anul 1962, și pe care l-a condus în calitate de director începând cu anul 1990, odată cu revenirea Institutului sub administrarea Academiei Române. A fost directorul Institutului clujean vreme de aproape două decenii, până în anul 2008, timp în care a contribuit major la dezvoltarea și diversificarea activității științifice și la formarea generațiilor tinere de cercetători, într-o atmosferă de respect și de bună colegialitate. Vocația de pedagog, apropiat de tineri, și-a manifestat-o și la catedră, în perioada 1998-2004 fiind profesor la Universitatea de Nord din Baia Mare.
După încheierea activității, în anul 2019, profesorul Ion Păvăloiu a fost inclus în lista membrilor magiștri ai Institutului de Calcul ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, în semn de prețuire și recunoaștere a contribuției sale științifice în domeniul matematicii și la progresul institutului.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O expoziție se deschide vineri la Muzeul de Artă din Cluj, expun 12 artiști
iun. 24, 2026 0
-
Acțiune a Poliției la nivel european pe drumurile de pe continent, la Cluj nu mai puțin de 1.800 de șoferi au fost controlați la volan în doar câteva zile, probabil un record, doar câțiva depistați beți la volan
iun. 24, 2026 0
