Închide

Aproape un sfert de milion de bilete de transport în comun au fost eliberate până acum în Cluj-Napoca în schimbul ambalajelor reciclabile

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 03, 2023 0 213

Aproape un sfert de milion de bilete de transport în comun au fost eliberate până acum în Cluj-Napoca în schimbul ambalajelor reciclabile depuse în cele două puncte de colectare selectivă din oraș, unde au fost colectate nu mai puțin de 3,6 milioane de recipiente.

Mai exact au fost eliberate 240.000 bilete gratuite pentru transportul în comun în urma reciclării a 3,6 milioane ambalaje de plastic, aluminiu sau sticlă, din luna iulie a anului trecut și până în prezent, la cele două puncte de colectare selectivă a ambalajelor reciclabile din oraș. Clujenii primesc, în schimbul a 15 ambalaje reciclate, bilete cu două călătorii pentru transportul public urban.
Cele două containere amplasate în zona piețelor agroalimentare din cartierele Zorilor și Mănăștur fac parte dintr-un proiect pilot lansat în vara anului trecut la Cluj-Napoca. Viceprimarul Dan Tarcea spune că în perioada următoare urmează achiziționarea a încă unui astfel de aparat de reciclare.

”La aparatul din Mănăștur am stat o oră la coadă și de-atunci am renunțat. Prea puține aparate”, a comentat o clujeancă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu