Două case din Rugești, cuprinse de incendiu / Pompierii din municipiul Cluj Napoca trimiși în sprijinul pompierilor din Dej
ActualitateSocial by Actual de Cluj - ian. 28, 2023 0 243
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați vineri dimineața să intervină la un incendiu care s-a manifestat la două case dintr-o gospodărie situată în localitatea Rugășești, comuna Cășeiu.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 07:12, iar la misiune au plecat imediat două autospeciale cu apă și spumă.
„Atunci când pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la ambele case, care erau construite foarte aproape una de cealaltă, în aceeași gospodărie. În plus, acoperișul la o casă era în totalitate cuprins de flăcări” se precizează în comunicatul ISU Cluj.
În sprijinul pompierilor din Dej a fost trimisă și o autospecială de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
„Incendiul s-a manifestat în preponderent la acoperișul celor două locuințe, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. În aceste momente, pompierii elimină ultimelele focare. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Vom reveni cu imagini la finalul intervenției.”, se precizează în informarea ISU Cluj.
Foto: Arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum se vede din avion Calea Ferată Cluj-Oradea, după aproximativ 3 ani de șantier și când se estimează că linia electrificată va fi deschisă traficului feroviar
oct. 10, 2026 0
-
O influenceriță italiancă spune că „Salina Turda din Transilvania este cel mai ciudat loc pe care l-a vizitat vreodată” / Ample comentarii din partea italienilor, printre care unele și critice
oct. 10, 2026 0
