Doi arestați preventiv la Cluj după ce ar fi furat de mii de euro
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 19, 2023 0 115
Doi arestați preventiv la Cluj după ce ar fi furat de mii de euro.
Ieri polițiștii din Gherla au pus în aplicare trei mandate de percheziție, la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, din Gherla și Sărmaș, județul Mureș. Cei trei au fost reținuți, iar ulterior doi dintre aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Din cercetări a reieșit că în 9 și 10 ianuarie, prin forțarea sistemelor de închidere, cei trei ar fi pătruns în două magazii situate în Gherla, de unde ar fi sustras unelte, biciclete, dar și alte obiecte aflate în interior, cauzând un prejudiciu estimat la 15.000 de lei, adică aproximativ trei mii de euro.
Locuințele lor au fost percheziționate ieri, la câteva zile distanță, aici fiind descoperite și ridicate bunuri pe care aceștia le-ar fi sustras, fiind astfel recuperat aproximativ 90% din prejudiciu. În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, la expirarea măsurii fiind prezentați instanței, care a dispus față de doi dintre aceștia arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bilanț MAI la finalul minivacanței: A scăzut numărul accidentelor cu peste 40% față de anul trecut. Un obișnuit al navetei București-Bistrița/Cluj-Napoca: “E plin pe șosele de șoferi care frânează de urgență cu ambreiajul și se mai opresc doar în prima mașină”
mai 07, 2024 0
-
Modificări importante pentru elevii care vor să obțină permisul de conducere, de mâine se schimbă proba de traseu
mai 07, 2024 0