Accident în ”curba morții” de pe Feleac în această dimineață, un microbuz cu 4 pasageri s-a răsturnat
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 07, 2022 0 359
Accident în ”curba morții” de pe Feleac în această dimineață, un microbuz cu 4 pasageri s-a răsturnat, 1 pasager rănit transportat la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 09.25, pe DN1E60, la km 471+300, în apropierea localității Feleacu. ”Din primele informații, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Tritenii de Jos, care conducea un microbuz înspre localitatea Turda, în care se aflau patru pasageri, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă”, au explicat polițiștii sosiți la fața locului. În urma impactului, un pasager în vârstă de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de prim-ajutor cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Tânărul a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conștiență și era cooperant.
Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
Să adăugăm că DN1E60 e cel mai periculos drum din Cluj, cu cele mai multe accidente grave sau mortale înregistrate.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
După 22 de ani de așteptare, lotul Biharia-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis în decembrie / Pro Infrastructura: ”dacă nu apare ceva catastrofal în următoarele trei luni, vom circula în decembrie nu doar pe cei 28,55 kilometri dintre Biharia și Chiribiș, ci între graniță și Nușfalău pe 73,8 km și apoi de la Poarta Sălajului până la Târgu Mureș pe 155,3 km”
sept. 20, 2026 0
-
Șofer beat, răsturnat cu mașina pe DN1 E60, la Florești. A fost reținut după ce etilotestul a indicat 1,16 mg/l
sept. 20, 2026 0
