Surse: Dan Petrescu, dat afară de patronul Neluțu Varga după eliminarea din Liga Campionilor! Suma pe care patronul CFR-ului trebuie să o achite pentru rezilierea contractului
SportTop News by Actual de Cluj - iul. 14, 2022 1 805
Eliminarea CFR-ului din primul tur al Ligii Campionilor e sinonimă cu un dezastru financiar pentru campioană, care spera să ajungă măcar în grupele Europa League.
Potrivit ProSport.ro, patronul Neluțu Varga ar fi luat decizia să îl demită pe Dan Petrescu, mai ales că, la solicitarea antrenorului, a cheltuit sume considerabile pentru transferuri, iar investițiile nu mai pot fi recuperate.
Sursele ProSport, apropiate patronului CFR, susțin că Varga a fost absolut șocat de cum a arătat CFR în returul cu Pyunik și că ar fi luat decizia, la finalul partidei, să îl dea afară pe Dan Petrescu.
Astfel, finanțatorul campioanei va fi obligat să ajungă la o înțelegere cu Petrescu, tehnicianul având un contract beton, cu o clauză de reziliere de 400.000 de euro.
Evident, pentru că această rușine europeană este considerată în special vina antrenorului, Varga dorește să achite doar o parte din această sumă. Negocierile între părți se vor purta la finalul acestei săptămâni și mai mult ca sigur se vor solda cu un deznodământ total neașteptat: Dan Petrescu va fi dat afară.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăriile din Cluj primesc aroape 5,5 milioane de lei din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru apă, drumuri și școli
aug. 31, 2026 0
-
Amplu dosar de criminalitate organizată privind traficul de droguri de mare risc, instrumentat de DIICOT Cluj, soluționat definitiv cu condamnări de până la 20 de ani
aug. 31, 2026 0

Vezi ca se poate!