CFR Infrastructură: Compania va ridica restricțiile de viteză și va readuce liniile de tren la parametrii proiectați în cel mult 10 ani
Economie by Actual de Cluj - mart. 22, 2022 0 272
Compania CFR Infrastructură va ridica restricțiile de viteză și va readuce liniile de tren la parametrii proiectați în cel mult 10 ani, potrivit unei estimări pe care a prezentat-o marți, Monica Mihăileanu, director general adjunct al Companiei, citată de publicația Club Feroviar și Economedia.
În cadrul conferinței ,,Zilele Feroviare”, oficialul CFR a precizat că fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Operațional Transport (POT 2021-2027) și Connecting Europe Facility (CEF) înseamnă aproape 6 miliarde de euro și, pe lângă lucrările de modernizare CFR își propune să facă lucrări de reînnoire (quick -wins) pe aprox. 2000 de kilometri de linie. Astfel, în 8-10 ani, ar trebui ca trenurile de călători să poată circula cu viteza proiectată a liniei (în mare parte 120 km/h) : ,,În acest ritm, este de așteptat ca în următorii opt-zece ani de zile să restabilim echilibrul, astfel încât rețeaua de cale ferată din România să revină la parametrii proiectați de circulație, din punctul de vedere al vitezei” a precizat Mihăileanu citată de Club Feroviar.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Concerte pe platforma cu avioane de la aeroport la miezul nopții și muzică la răsărit pe dealurile Clujului. Programul ediției aniversare Opera Aperta, care aduce sute de artiști în stradă și în spații neconvenționale
iun. 11, 2026 0
-
Urbaniștii Primăriei i-au cerut dezvoltatorului Vasile Salanță, zis „Moș Pic”, să renunțe la apartamentele propuse lângă calea ferată, în zona Tăietura Turcului din Cluj. Administrația a avertizat și că proiectul nu va merge mai departe fără beneficii clare pentru oraș
iun. 11, 2026 0
