Proprietarii de terenuri din Cluj-Napoca pot obține online certificate de urbanism de informare
Administrație by Actual de Cluj - feb. 03, 2022 0 216
Din această lună, proprietarii de terenuri din Cluj-Napoca pot să obțină certificate de urbanism, de informare, online, a anunțat azi primarul Emil Boc. Acesta a precizat că sistemul a fost testat în cursul lunii ianuarie.
Certificatul de informare se eliberează în 5 pași, a mai spus primarul. După completarea, online, a informațiilor necesare, se va genera un CU de informare în format PDF, care va include planul de încadrare în PUG și condițiile de construie. „Apoi poți să ceri certificatul de construcție”, a mai spus primarul.
„Până acum, trebuia să aștepți până la 30 de zile. În felul acesta (CU online), poți să faci mai rapid planuri. Nu vom sista emiterea de certificate în format scris, dacă vor fi solicitate, dar oferim această alternativă. La fel ca la taxe și impozite locale”, a mai spus primarul.
Din iunie, anul trecut, primăria a făcut disponibil butonul GIS, prin care toți cei interesați pot localiza dezvoltările urbanistice din oraş și au acces și la regulile prevăzute în PUG-ul general pentru orice zonă de interes.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Proiect care ar debloca una dintre cele mai aglomerate zone din cartierul clujean Zorilor, dezbătut cu riveranii, nemulțumiți că pierd locuri de parcare / Viceprimarul Tarcea: Două parkinguri am vrut să facem pe strada GH. Dima, dar tocmai o bună parte dintre locuitori s-au opus
iun. 11, 2026 0
-
Urbaniștii Primăriei i-au cerut dezvoltatorului Vasile Salanță, zis „Moș Pic”, să renunțe la apartamentele propuse lângă calea ferată, în zona Tăietura Turcului din Cluj. Administrația a avertizat și că proiectul nu va merge mai departe fără beneficii clare pentru oraș
iun. 11, 2026 0
