Clujul e din nou județul din România cu cea mai ridicată rată de infectare cu coronavirus
SănătateTop News by Actual de Cluj - feb. 03, 2022 0 234
Clujul e din nou județul din țară cu cea mai ridicată rată de infectare cu coronavirus, după câteva zile în care cea mai ridicată rată de infectare s-a înregistrat în Timiș.
În Cluj rata de infectare a ajuns azi la peste 26 de cazuri la mia de locuitori, mai exact 26,23, în creștere de la 24,05 ieri, cea mai ridicată din țară și considerabil peste media națională. De altfel doar în București și județul Timiș sunt înregistrate azi incidențe peste 20 de cazuri la mie, respectiv 24,48 și 25,66 cazuri la mia de locuitori. Spre comparație, media națională e azi de 15,58 cazuri la mie.
Amintim, în Cluj au fost identificate doar în ultimele 24 de ore un număr de 2.595 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, de departe cele mai multe din țară, cifră depășită doar de Capitală cu peste 5.300 de cazuri noi. Cu aceste cazuri noi, numărul total al cazurilor de infecție depistate de la debutul pandemiei până în prezent, în aproape doi ani, se ridică la aproape 120.000, mai exact 119.138, cifră depășită doar de București cu 391.818 cazuri depistate și, la mică distanță, de Timiș cu 120.423 cazuri de infecție depistate în acest interval.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus în România, cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.308 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Incidența infecției cu coronavirus în fiecare județ din țară, azi:

