Mai mulți fermieri din Cluj s-au asociat într-o cooperativă și vor să devină al doilea cel mai mare jucător de pe piață
Economie by Actual de Cluj - aug. 05, 2021 0 1129
Mai mulți fermieri din Cluj s-au asociat într-o cooperativă și vor să devină al doilea cel mai mare jucător de pe piață.
Un număr de de fermieri dintr-o comună din Cluj, Sânpaul, s-au asociat într-o cooperativă, Calea Laptelui, care reunește 28 de ferme zootehnice din comuna menționate, cu un total de peste 4.400 de oi, vaci și bivoli, iar acum fermierii au agregat o ofertă de lapte. ”Obiectivul nostru este să fim al doilea jucător din România pe lapte de bivol în termeni de volume. Facem eforturi în fiecare zi să ne extindem baza de furnizori și să oferim colaboratorilor comerciali actuali lapte de calitate la cantități relevante”, spune Daniel Manciu, managerul cooperativei.
Acesta completează pentru actualdecluj.ro: ”vrem să ajungem între primii doi jucători de pe piață în ce privește laptele de bivoliță. Avem puncte de colectare, parteneriate, intenția es ă livrăm și în varianta de lapte crud pentru procesare dar și să facem o mică unitate de producție, dar pentru asta e nevoie de spațiu autorizat, suntem în căutarea unei alternative. În paralel încercăm și să găsim formula cea mai bună pentru a face lanțul scurt cât mai realist, în care noi producem, procesăm, ambalăm și ducem la client. Acum suntem dependenți de unitatea de procesare, nu putem face nimic pentru că impune pasteurizare și nu o poți face acasă”.
Lider de piață pe segmentul laptelui de bivoliță e Transilvania Lactate, iar pe cel al laptelui de vacă, în zonă, e cooperativa Someș Arieș.
Cooperativa a luat naștere în mai anul trecut la inițiativa a șapte fermieri.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Mai mulți rromi de pe rampa de gunoi a Clujului participă la un spectacol pe scena Operei din Cluj. ”Într-o societate nemiloasă și tu, cel care stai la lucru, oricât ești de obedient și îți plătești ratele 40 de ani, poți ajunge ca noi. Poți ajunge la Pata Rât”
mai 02, 2024 0
-
Un șofer a fost depistat beat la volan, peste limita infracțiunii
mai 02, 2024 0