Un șofer aproape de comă alcoolică oprit de participanții la trafic după ce a lovit parapeții, au oprit un SMURD, a venit Poliția
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 22, 2021 0 176
Un echipaj SMURD care se întorcea de la un caz medical a fost oprit ieri de doi șoferi pe Calea Florești, după ce aceștia au oprit un bărbat ce conducea haotic prin trafic și lovise parapeții de pe marginea drumului.
”Echipajul SMURD a coborât pentru a se asigura că bărbatul nu este în pericol, însă acesta era recalcitrant și emana halenă alcoolică.
Colegii au reușit să-l convingă să coboare și să-l consulte, timp în care au solicitat sprijinul polițiștilor. Bărbatul a refuzat transportul la spital, a fost testat cu aparatul etilotest în momentul sosirii polițiștilor la fața locului și a rămas în atenția acestora”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
S-a întâmplat aseară în jurul orei 21.30. Polițiștii sosiți la fața locului au identificat șoferul ca un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat – adică dublu în sânge, aproape de coma alcoolică. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Șoferul are acum dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Calea ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor: A fost emisă autorizația de construire pentru lotul Aleșd – Frontieră Ungaria
mai 06, 2024 0
-
Lista castelelor, conacelor și cetăților din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni / Peste un miliard de lei din fonduri UE investiți în reabilitări / Obiective turistice puse în valoare, evenimente, rute tematice, dar și eșecuri
mai 06, 2024 0