3600 de turiști au vizitat Salina Turda în acest week-end prelungit
Din județ by Actual de Cluj - iun. 09, 2020 0 798
Afluxul de turiști care au decis să viziteze Salina Turda, în acest sfârșit de săptămână prelungit de sărbătoarea Rusaliilor, a fost unul destul de consistent.
Sâmbătă, duminică și luni, Salina Turda a fost vizitată de 3.600 de turiști. Practic, e primul semn de revigorare a activităților turistice, arată turdanews.net.
Salina Turda s-a redeschis publicului începând cu data de 18 mai, după circa 2 luni în care obiectivul turistic a fost închis, din cauza pandemiei COVID-19.
”În perioada stării de urgență, în timpul în care Salina a fost închisă, am realizat numeroase lucrări de renovare, astfel încât să vă primim într-un mediu proaspăt. A fost revopsită roata mare și au fost curățate sau recondiționate elementele de mobilier.”, au transmis oficialii societății, la redeschiderea Salinei.
Salina Turda a înregistrat un profit brut de peste 9,7 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 26,7 milioane, conform datelor financiare pe anul precedent. Este cel mai mare profit înregistrat până acum de Salina Turda SA, depășind vechiul record consemnat în anul 2018, când profitul brut a ajuns la 7,69 milioane de lei, arată publicația
