Bryan Adams concertează la Cluj, în toamnă în Sala Polivalentă
ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 26, 2019 0 398
Bryan Adams concertează la Cluj, în toamnă în Sala Polivalentă.
Adams vine pentru prima dată în Cluj și a treia oară în România ca să-și promoveze noul album, Shine a Light. Concertul e programat în 11 noiembrie și include hiturile “It’s Only Love”, “Summer of ’69”, “Run To You” sau “All for Love”, dar și cel mai nou single al său, scris în colaborare cu Ed Sheeran – “Shine a Light”. Acesta e al 14-lea album al lui Adams iar artistul urcă pe scenă la Cluj la cinci zile după ce împlinește 60 de ani.
Bryan Adams este, de asemenea, și compozitor, producător, chitarist, fotograf, filantrop și activist. Discul care i-a adus recunoașterea la nivel internațional a fost „Reckless”, material ce a inclus hiturile „Run to You” și mega hitul „Summer of ’69”.
Piesele sale au apărut pe coloanele sonore ale unor filme celebre, precum „Robin Hood” („Everything I Do I Do It For You”), „Don Juan” („Have You Really Loved A Women”), „The Mirror Has Two Faces” („I Finnaly Found Someone” – duet cu Barbra Streisand), „Three Musketeers” (”All for Love”, împreună cu Rod Stewart şi Sting). A avut 20 de hituri în US TOP 10, fiind și primul artist canadian prezent cu un L.P. în acest clasament.
În cei peste 40 de ani de carieră, Bryan Adams a vândut peste 75 de milioane de albume și are în palmares 15 nominalizări la Premiile Grammy și 3 nominalizări la Oscar. Artistul a ajuns în România de două ori, în 2000 și 2008, în ambele cazuri cu concerte în Capitală.
Biletele costă între 129 și 399 lei.
Concertul de la Cluj e singurul din România inclus în acest turneu care, altfel, cu câteva excepții, include doar capitale de țări.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Studiu la Cluj: Distribuirea echitabilă a fondurilor europene poate ajuta oraşele mici din România să aplice tranziţia energetică
mai 03, 2024 0
-
O clujeancă, fostă învățătoare, a împlinit o sută de ani, a fost premiată de primar. ”A fost cea mai mare bucurie a vieții, asta mi-a fost bucuria”
mai 03, 2024 0