Teatrul Maghiar închide stagiunea după bilanț cu 24.000 de spectatori la 148 spectacole, se plânge de probleme financiare, doar 4 premiere în stagiunea anterioară
Cultură by Actual de Cluj - iul. 06, 2018 2 218
Una dintre cele mai titrate instituții de cultură din Cluj, Teatrul Maghiar din Cluj, închide azi stagiunea pe fondul problemelor financiare care, spun reprezentanții instituției, au făcut posibile doar patru premiere în această stagiune.
„Din cauza dificultăților financiare, teatrul a reușit în această stagiune realizarea a doar patru producții noi”, arată instituția, și explică: În Sala Studio și în Sala Mare în format studio au avut premiera spectacolele „Îngeri în America I-II” de Tony Kushner, „Un roman cu contrabas” de A.P. Cehov, „Ilegitim” de Adrian Sitaru și Alina Grigore, iar pe scena mare – „Burghezul gentilom” de Molière.
Stagiunea încheiată azi a numărat 148 spectacole iar asistența a numărat aproape 24.000 de spectatori, conform bilanțului instituției. Următoarea stagiune e programată să înceapă o dată cu programele din cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Primul spectacol care va avea premiera în viitoarea stagiune, la sfârșitul lunii septembrie, se află deja în pregătire: Gábor Tompa montează „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare. Teatrul se pregătește totodată și pentru cea de-a 6-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, care va avea loc în perioada 22-30 noiembrie.
Citește și:
„E umilitor. Pe lângă sentimentul rușinii, ca director, mă încearcă și un fel de senzație de automutilare”. Ce spune Tompa Gabor după 226 ani de Teatru Maghiar la Cluj: activitatea e aproape paralizată
2 comentarii
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Mai mulți rromi de pe rampa de gunoi a Clujului participă la un spectacol pe scena Operei din Cluj. ”Într-o societate nemiloasă și tu, cel care stai la lucru, oricât ești de obedient și îți plătești ratele 40 de ani, poți ajunge ca noi. Poți ajunge la Pata Rât”
mai 02, 2024 0
-
Proiect minier major din Transilvania, stopat de Curtea de Apel Cluj. Avizul de mediu, neconform. Decizia e definitivă și executorie
mai 02, 2024 0
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj nu „închide azi stagiunea pe fondul problemelor financiare”, ci o închide pentru că așa se face în fiecare vară!
STAGIÚNE, stagiuni, s. f. Perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații