U BT, victorie împotriva Craiovei în Liga Națională de baschet masculin
Sport by Catalin Suciu - mart. 11, 2018 0 156
U-Banca Transilvania a câștigat meciul din etapa a 20-a a Ligii Naționale, cu SCM U Craiova, disputată sâmbătă seara în Sala Polivalentă.
Clujenii au pierdut un singur sfert din cele patru și s-au impus în final cu 88-82 (24-16, 21-25, 26-25, 17-16). Cel mai bun marcator a fost Giordan Watson, cu 22 de puncte.
”Mă așteptam la un meci foarte greu, în special din această cauză, că am venit după un meci foarte prost, în care nu am reușit să facem absolut nimic bine, atât apărarea, cât și atacul au fost slabe spre foarte slabe, apărarea a fost chiar dezastruoasă, cel mai slab meci al nostru din acest punct de vedere. Mă bucur că azi s-au montat băieții și îi felicit pentru asta, am avut un prim sfert chiar foarte bun din toate punctele de vedere, cu zero mingi pierdute, cu intensitate, mingea a mers. Din păcate, ne-am relaxat după aceea, pe fondul unor aruncări contestate, grele, ei reușind două aruncări cu panoul în ultimele secunde de atac…Eu le-am spus băieților că toată lumea vine la noi și dă ce are mai bun, căci nu au nimic de pierdut, multă lume va reuși și acest gen de aruncări. Noi trebuie să fim tari din punct de vedere mental, fizic, din orice punct de vedere, să fim ca roboții, să ne facem treaba și să nu ne relaxăm niciun moment. Din păcate, nu am reușit în acest meci, nu am avut consistență în asta, au fost momente în care am fost buni și momente în care am fost răi, însă cred eu că am controlat jocul și nu s-a pus nicio clipă problema învingătoarei. A fost o săptămână foarte grea pentru noi, din punct de vedere mental nu este ușor să revii după un meci precum cel cu Donar, însă mă bucur că a ieșit bine. Ei sunt jucători profesioniști, unii mai profesioniști ca alții, unii mai valoroși ca alții, însă e foarte important ce reușim să facem împreună, ca și grup. E important ca în asemenea momente să stăm împreună pentru scopul comun, acela de a câștiga campionatul”, a spus antrenorul Mihai Silvășan, potrivit u-bt.ro.
foto: u-bt.ro
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Modificări importante pentru elevii care vor să obțină permisul de conducere, de mâine se schimbă proba de traseu
mai 07, 2024 0
-
După ce Emil Boc i-a poreclit “daltoniștii betoanelor”, civicii din Cluj critică ipocrizia Primăriei: Se laudă cu castanii înfloriți din parcul Ștefan cel Mare, după ce a vrut să îi taie și societatea civilă i-a salvat
mai 07, 2024 0