Închide

70.000 de lei de la bugetul local pentru Fitness și Culturism. Celebrul Arnold Schwarzenegger e așteptat la Cluj

Actualitate by Catalin Suciu - oct. 17, 2018 0 586

Primăria Cluj va aloca 70.000 de lei pentru organizarea Cupei Mondiale de Culturism și Fittnes la Cluj, în Sala Polivalentă.

Competiția e programată în perioada 23-25 noiembrie, iar Federația Română de Culturism l-a invitat la deschidere și pe actorul Arnold Schwarzenegger. Potrivit Federației, acesta ar fi acceptat invitația, astfel că la deschidere, fanii „Terminatorului” îl vor putea vedea în carne și oase.

Costurile totale ale organizării se ridică la peste 110.000 lei, iar 70.000 de lei vor fi dați de Cluj, alături de infrastructura necesară. Vor participa sportivi din peste 50 de țări.

„Dacă anul trecut am avut 47 de români, în acest an vor fi pe puțin 70-80 sportivi ai noștri. Iar la nivel mondial, vor fi peste 1000 de sportivi străini, în condițiile în care în 2017 au fost doar 600 plus 200 de antrenori”, a anunțat Gabriel Tolcean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare