Diakite Mohamed, zis „Jean”, condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare după ce a amenințat doi procurori la Huedin
Actualitate by Dan Andrei - oct. 14, 2026 0 14
Diakite Mohamed, cunoscut în Huedin sub porecla „Jean”, a fost condamnat de Judecătoria Dej la 6 ani și 5 luni de închisoare, după ce a amenințat doi procurori și a perturbat în repetate rânduri ședințele de judecată de la Judecătoria Huedin. Sentința a fost pronunțată în 9 octombrie și nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Faptele judecate în acest dosar s-au petrecut în 6 septembrie 2023, 31 octombrie 2023 și 18 ianuarie 2024. Potrivit hotărârii, inculpatul a folosit expresii jignitoare și obscene în sala de judecată și a amenințat doi procurori.

La termenul din 31 octombrie 2023, acesta i-a spus unuia dintre procurori: „vezi că mă eliberez eu… tu crezi că mor în pușcărie?”. La 18 ianuarie 2024, a afirmat „ies eu din închisoare și ne vedem noi” și „lasă că vedem noi cine este bărbat”, în timp ce gesticula cu pumnii strânși. Comportamentul său a perturbat ședința, fiind necesară evacuarea sa din sala de judecată.
Cei doi procurori vizați sunt Vlad Cristian Balint, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, și Sergiu Valer Roșca, fost prim-procuror al aceleiași unități de parchet. Diakite Mohamed a cerut achitarea, însă instanța i-a respins solicitarea după ce a analizat înregistrări audio și video, declarațiile persoanelor vătămate și depozițiile martorilor. Pentru faptele din acest dosar, Judecătoria Dej a stabilit trei pedepse de câte trei luni de închisoare pentru încălcarea solemnității ședinței de judecată și două pedepse de câte un an și șase luni pentru ultraj judiciar.
Pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni a fost stabilită prin contopirea pedepselor din acest dosar cu condamnări anterioare.
În februarie 2023, Diakite Mohamed a fost arestat după ce a incendiat o ușă din sediul Poliției Huedin. În dosarul respectiv, Judecătoria Huedin l-a condamnat în martie 2024 pentru ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma apelului, în august 2024 a rămas definitivă o condamnare la 4 ani și 7 luni de închisoare. În octombrie 2025, inculpatul a primit o altă condamnare, de un an și 9 luni de închisoare, pentru ultraj. Și această pedeapsă a fost luată în calcul la stabilirea pedepsei rezultante din dosarul judecat acum.
Judecătoria Dej a dispus scăderea din pedeapsă a perioadei petrecute în detenție începând cu 15 februarie 2023. Inculpatul a fost obligat să achite 4.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Din individualizarea pedepsei:
Instanţa va lua în considerare, în afara gravităţii in abstracto şi naturii infracţiunilor comise de inculpat, faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în modalitatea săvârșită prezintă o gravitate concretă ce nu poate fi neglijată, fiind manifestată o lipsă totală și acută de respect față de actul de justiție și față de magistrați, persoane aflate sub protecția specială a legii, nemulțumirea inculpatului neputând fi înţeleasă în ansamblul general al incidentelor și neavând vreo justificare obiectivă. Astfel, inculpatul s-a manifestat violent și ofensator la adresa persoanelor vătămate și față de toate personale prezente în sala de judecată, împrejurările concrete ale diferendelor în care inculpatul era parte nejustificând sub nicio formă atitudinea pe care acesta a avut-o faţă de persoanele vătămate.
Instanța apreciază că nu poate fi ignorată atitudinea generală a inculpatului, care a perpetuat cel puțin în aparență și pe parcursul derulărilor cercetărilor judecătorești, adresând injurii la modul general și făcând referire la divinitate, cu toate că inculpatul se afla în executarea unei alte pedepse privative de libertate, astfel că acesta reclamă un nivel alarmant de dezinhibiție, fapt ce relevă că acesta are serioase deviaţii comportamentale, care nu ar justifica în niciun mod rezonabil, aplicarea unei pedepse cu amenda.
Referitor la aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, reţine că acesta are vârsta de 48 de ani, este cetățean român, iar potrivit fișei de cazier judiciar, acesta are numeroase antecedente penale și se remarcă consecvența infracțională a inculpatului în același tipar de infracțiuni ce aduc atingere autorității ori înfăptuirii justiției.
În acest context, instanța apreciază că se conturează suspiciunea asupra lipsei disponibilităţii acestuia de a conştientiza pe deplin urmările unui comportament antisocial raportat atât la valorile comunităţii din care face parte, cât şi la propria persoană, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare şi respect al normelor legale.
În concret, faţă de modul în care a acţionat inculpatul, manifestând un comportament ce poate fi calificat în mare măsură ca fiind imprevizibil, date fiind îndrăzneala de care a dat dovadă acesta și lipsa de autocontrol cedând sub impulsul unor stimuli emoționali, precum și atitudinea sa procesuală (care nu relevă asumarea faptei şi înţelegerea necesităţii adoptării unui comportament conform prevederilor legale), instanța constată că inculpatul este caracterizat de o lipsă relevantă de respect față de valori importante ocrotite de legea penală și are un ridicat potențial de comportament deviant, context în care, apreciază că, în lipsa unei reacții ferme, acesta s-ar putea manifesta prin alte acţiuni cu potențiale consecințe alarmante.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Regionala CFR Cluj caută firme pentru studii de fezabilitate de 21 milioane de euro pentru electrificarea unor linii feroviare spre Oradea, Satu Mare și Dej / Contractele depind de finanțare
oct. 14, 2026 0
-
Profesor emerit la Universitatea Națională de Arte din Atena expune la Cluj lucrări despre singurătatea omului în societatea contemporană, vernisajul e azi
oct. 14, 2026 0
