4 pasageri într-o ambulanță răniți grav în accident pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 10, 2018 0 322
Patru persoane au fost rănite grav într-un accident în această dimineață, în care a fost implicată și o ambulanță, pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj, DN1C între Coplean și Cășeiu; altă persoană a fost rănită ușor.
Accidentul a fost loc dimineață înainte de ora 7 iar polițiștii ajunși la fața locului spun că a fost provocat de un șofer care nu s-a asigurat înainte să vireze pe drumul european și a intrat în coliziune cu ambulanța care efectua o manevră regulamentară de depășire.
Toți cei cinci răniți grav erau pasageri în ambulanță, care îi transporta la dializă; șoferul care a provocat accidentul a fost rănit ușor.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Grav accident azi, cu cinci victime, pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj
nov. 02, 2026 0
-
Accidentul cu cinci răniți de la Livada, provocat de coliziunea dintre două mașini / În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat pe contrasens, într-o a treia mașină
nov. 02, 2026 0
