Închide

3 elevi din Cluj, eliminați pentru tentativă de fraudă de la Bac

Educaţie by Actual de Cluj - iun. 22, 2020 0 398

Nu mai puțin de trei elevi din Cluj au fost eliminați azi de la examenul de bacalaureat după ce au încercat să fraudeze testul.

Cei trei elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă și nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului.

Să menționăm că această primă probă a examenului a fost susținută, astăzi, de 4.170 de candidați – iar alți 56 au fost absenți. ”Nu au existat situații în care candidații să fi avut temperatura peste 37.3 ̊C și nici situații în care candidații să susțină această probă a examenului cu subiectele de rezervă”, arată Inspectoratul Școlar Județean.

Inspectorul școlar general Marinela Marc spune pentru actualdecluj.ro că e vorba de trei elevi de la liceul tehnologic ”Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii: ”încercau să copieze cu cască și telefon, sistemul clasic. Au fost depistați și au recunoscut. Sunt candidați din promoțiile anterioare, în general la aceștia se întâmplă. Ei încearcă, dar nu-și dau seama că dacă e liniște absolută în sală se aude vocea care încearcă să șoptească”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu