Lucrări donate Muzeului de Artă din Cluj-Napoca în ultimul deceniu pot fi văzute într-o expoziție specială, ”Tache Bleue”, care se deschide azi și rămâne deschisă până în 24 noiembrie
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 01, 2024 0 84
Lucrări donate Muzeului de Artă din Cluj-Napoca în ultimul deceniu pot fi văzute într-o expoziție specială, ”Tache Bleue”, care se deschide azi și rămâne deschisă până în 24 noiembrie.
Expoziția aduce în fața publicului o serie de lucrări din patrimoniul muzeului, donate de artiști consacrați, care prin modul lor de expresie, figurativ sau non-figurativ, au reușit să ofere o incursiune într-o lume dominată de un segment specific al spectrului cromatic. ”Creațiile sunt reflecția unor gânduri care se află în rezonanță cu cromatica aleasă pentru exprimarea lor. Albastrul este asociat deseori cu cerul, apa, libertatea și armonia spirituală, cu Pământul ca și corp ceresc sau cu puritatea umană. Aceste asocieri, pe un plan spiritual mai extins, se asociază cu natura abstractă a infinitului, a translucidității, cu misterul transcendentalului. Pe plan psihologic, albastrul evidențiază antiteza dintre: tandrețe și brutalitate, seninătate și tristețe, voioșie și melancolie, prilej la reflecție și stimulare senzorială, pace și rebeliune”, arată curatorii. ”Culoarea albastră este un simbol universal. Mai mult decât orice, este o culoare care acoperă un spectru mai larg și mai profund vizual și mental– poartă în sine potențialul de a transforma și a transfigura emoțiile și viețile noastre. De la culoarea de bază, la pata pe care ochiul privitor se poate opri o secundă ca să se odihnească, în aceste 16 lucrări, culoarea este redată și interpretată într-un spectru specific spiritului artistic și creator, care reușește să transpună ideea și mesajul pe suprafața de lucru într-un mod armonios și unitar”.
Artiști expozanți sunt Ammar Alnahhas, Dacian Andoni, Ovidiu Avram, Tommy Barr, Bencsik János, Constantin Blendea, Feleki Szabolcs, Marius Dan Ghenescu, Stefan Gnandt, Gheorghe Ilea, Komives Andor, Kudos Duka István, Ioan Sbârciu, Szekely Annamária, Adrian Tarța și Rodica Tarța.