Închide

2023, termenul pentru finalizarea Spitalului Regional de Urgență. Costurile sunt imense

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 26, 2018 0 812

Numai construcția Spitalului Regional de Urgență ajunge la 337 de milioane de euro, sumă la care se adaugă și TVA-ul – a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la reuniunea cu consultanții care au elaborat Studiul de Fezabilitate pentru acest proiect. Sunt implicate, apoi, costuri pentru reorganizarea fostelor clădiri ale Spitalului Clinic Județean de Urgență, precum și pentru transferarea secțiilor medicale în noul Spital Regional de Urgență: în total e estimată o suma de 500 de milioane de euro, plus TVA.

Actualul Spital Clinic Județean de Urgență va deveni Spitalul Regional de Urgență, în noul concept de proiect monobloc ce se va întinde pe o suprafață de 120.000 de mp și care va include 830 de paturi pentru spitalizare continuă și 60 de paturi pentru spitalizare de zi.  Studiul de fezabilitate realizat cu sprijinul BEI va fi trimis la Comisia Europeană, urmând ca cet târziu până în luna decembrie să fie depusă și aplicația pentru obținerea cofinanțării europene. Sorina Pintea a precizat că de anul viitor va fi demarată licitația pentru atribuirea lucrărilor de execuție a Spitalului Regional de Urgență, termenul pentru finalizarea întregului proiect fiind anul 2023. „Este un proiect major care ne obligă să ne implicăm nu doar pe noi, cei din Ministerul Sănătății, ci și pe reprezentanții administrației județene și locale. Toate costurile pentru utilități ar urma să fie asigurate de autoritățile locale, prin urmare va trebui să demonstrăm cu toții că suntem în măsură să ducem acest proiect până la capăt”, a precizat Sorina Pintea. În cazul în care proiectul nu va fi finalizat la termen, statul Român riscă să returneze cofinanțarea europeană, care se ridică la 300 de milioane de euro.

Trebuie precizat că partea de cofinanțare asigurată de UE – de 300 de milioane de euro – este prevăzută pentru toate cele trei spitale regionale de urgență asumate de Guvern, la Cluj, Iași și Craiova. Prioritate în cheltuirea fondurilor va avea județul care se va implica cel mai mult în a asigura rețeaua de acces și rețelele de utilități. „Pot să vă spuns că în prezent, avem un avans mai mare la Cluj și Iași, în sensul că dispunem de teren și de documentație urbanistică, prin urmare, depinde doar de modul în care se vor implica autoritățile să soluționeze rapid probleme de acces și rețelele de utilități, astfel încât lucrările să poată fi finalizate în timp util”, a completat Sorina Pintea. Ministerul Sănătății are sarcina de a completa bugetul pentru realizarea celor trei spitale, iar autoritățile locale/județene au obligația de a contribui cu finanțări pentru racordarea terenului la căi de acces și rețele de utilități.

Reamintim că proiectul Spitalului Regional de Urgență se va realiza pe un amplasament din incinta Unității Militare din Florești.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare