Închide

200 de cazuri noi de Covid de ieri la Cluj, aproape 23.800 în total, Clujul are cei mai mulți infectați din țară

Sănătate by Actual de Cluj - dec. 07, 2020 0 300

Aproape două sute de cazuri noi de infecție cu coronavirus depistate la Cluj în ultimele 24 de ore – o cifră mică prin comparație cu zilele anterioare doar pentru faptul că ieri, fiind duminică, au fost procesate probe doar de la pacienții care au prezentat simptome clare, într-un singur laborator. Chiar și așa, e al treilea cel mai mare număr de cazuri noi într-un județ din țară.

E vorba mai exact de 198 cazuri noi de infecție depistate în ultimele 24 de ore la Cluj, ceea ce ridică numărul total al cazurilor, de la debutul pandemiei în primăvara acestui an și până azi, la peste 23.800, cel mai mare număr de cazuri într-un județ din țară, exceptând Capitala.

Cele aproape două sute de cazuri noi de infecție au fost confirmate dintr-un număr de aproape 700 de teste efectuate, dintre care 625 la persoane cu simptome și alte 70 de teste efectuate la cerere. Numărul total al testelor efectuate la Cluj de la debutul pandemiei până în prezeit se ridică la aproape 286.900.

Toate cifrele de azi, conform Grupului de Comunicare Strategică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența înregistrată la 14 zile

1.

Alba

10603

40

3,96

2.

Arad

12137

92

3,99

3.

Argeș

15343

175

4,63

4.

Bacău

14057

110

2,54

5.

Bihor

15051

88

3,38

6.

Bistrița-Năsăud

6173

4

2,45

7.

Botoșani

6708

74

2,41

8.

Brașov

20690

147

5,08

9.

Brăila

6220

88

3,04

10.

Buzău

7017

74

2,01

11.

Caraș-Severin

5187

49

2,48

12.

Călărași

4941

97

3,00

13.

Cluj

23822

198

5,55

14.

Constanța

19972

466

7,21

15.

Covasna

4421

1,89

16.

Dâmbovița

12301

103

3,04

17.

Dolj

12962

69

2,51

18.

Galați

11811

127

3,27

19.

Giurgiu

4766

81

3,07

20.

Gorj

4564

20

1,23

21.

Harghita

4834

6

1,07

22.

Hunedoara

9574

14

3,28

23.

Ialomița

5230

96

3,51

24.

Iași

21930

214

2,55

25.

Ilfov

17515

242

7,32

26.

Maramureș

9048

53

2,07

27.

Mehedinți

4234

29

2,03

28.

Mureș

12945

100

3,00

29.

Neamț

9786

75

1,58

30.

Olt

7932

91

1,29

31.

Prahova

20534

44

3,55

32.

Satu Mare

6046

1

3,09

33.

Sălaj

5686

3

1,95

34.

Sibiu

15035

144

4,79

35.

Suceava

13675

32

1,67

36.

Teleorman

5990

27

2,22

37.

Timiș

20613

128

3,94

38.

Tulcea

4166

74

3,35

39.

Vaslui

8417

35

2,22

40.

Vâlcea

8445

3

2,51

41.

Vrancea

6050

45

1,7

42.

Mun. București

75850

1828

6,34

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

4955*

-1726

TOTAL

517.236

3.660

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare