Închide

Percheziții la Cluj azi într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 12, 2022 0 250

Percheziții la Cluj azi într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material.

E vorba în total de nu mai puțin de 50 de percheziții domiciliare, dintre care 34 în județul Alba, 5 în județul Hunedoara, câte două în județele Giurgiu, Sibiu și în municipiul București și câte una în județele Arad, Bihor, Brașov, Cluj și Timiș, derulate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022, un bărbat, din județul Alba, ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere, polițe de asigurare RCA, certificate de competență profesională și certificate de teste coronavirus negative, pe care le-ar fi pus la dispoziția unor persoane, în schimbul unor sume de bani. Polițiștii au identificat, până în prezent, 63 de persoane care ar fi beneficiat de astfel de înscrisuri false, față de acestea cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale. La percheziții participă atât polițiști din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cât și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Giurgiu, Sibiu, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Timiș și București.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu