Închide

15 intervenții pe pârtiile de ski din Cluj în zilele libere de Crăciun, 2 au ajuns la Ambulanță

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 30, 2024 0 85

Nu mai puțin de 15 intervenții pentru salvamontiștii din Cluj în zilele libere de Crăciun, în doar cinci zile.

Astfel, conform datelor publicate azi, a fost vorba de 15 intervenții în cinci zile, între 24 și 29 decembrie. Astfel, salvamontiștii clujeni au intervenit la opt accidentări pe domeniul schiabil Buscat și la șapte intervenții în Mărișel. Doar doi accidentați au fost predați ambulanței. ”În general nu au fost cazuri grave de accidentări”, arată salvamontiștii.

Dacă sunteți martori la un accident pe pârtiile de ski, iată ce sfaturi vă dau aceștia: 
Nu intrați în panică
Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în X la 4-5 metri în amonte
Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național Salvamont (0SALVAMONT – 0725826668).
Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât în cazul în care se află sub influența directă a unui factor de risc, care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură, după care victima se resimte, trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, fapt care necesită imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima!
Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și, în lipsa pulsului sau respirației, începeți manevrele de resuscitare, indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
Discutați cu victima și observați daca este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei, indiferent de poziția acestuia, deoarece se pot produce leziuni cu efect ireversibil.
Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
Nu uitați, echipele Salvamont, sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional şi atestat, pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu