Închide

13 universități românești, incluse în Times Higher Education Impact Rankings 2022. O universitate din Cluj, cea mai bine cotată din țară

Educaţie by Actual de Cluj - apr. 29, 2022 0 117

Un număr de 13 universități românești, în frunte cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și ASE București, sunt incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking, ce are în vedere gradul de îndeplinire, de către instituțiile de învățământ superior din lume, a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă și impactul acestor instituții asupra societății.
Cele mai multe universități românești sunt incluse în a doua parte a clasamentului, care cuprinde 1.406 instituții din întreaga lume. Astfel, în top 300 nu apare nicio universitate românească, în segmentul 301-600 apar trei, între 601 și 1000 apar 4, iar restul de șase universități luate în considerare – pe pozițiile 1000+.

Față de anul trecut, când clasamentul general a fost mai restrâns (1.115 universități) singurele creșteri notabile sunt ale liderilor UBB și ASE București, pe când Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Dunărea de Jos și celelalte instituții prezente și în ediția precedentă a rankingului au înregistrat scăderi semnificative, arată edupedu.ro.

Top universități românești în Times Higher Education Rankings 2022:

301-400 – Universitatea Babeș-Bolyai

301-400 – ASE București

401-600 – Universitatea din București (aflată pe prima poziție anul trecut)

601-800 – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

801-1000 – Universitatea Dunărea de Jos din Galați

801-1000 – Universitatea Politehnica București

801-1000 – USAMV Cluj-Napoca

1001+ – Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș

1001+ – Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa

1001+ – Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu

1001+ – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

1001+ – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

1001+ – Universitatea Transilvania din Brașov

Nici un comentariu

Scrie un comentariu