Închide

13 absenți azi la definitivat în Cluj, peste 400 susțin examenul

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 24, 2024 0 122

Nu mai puțin de 13 absenți azi la examenul de definitivat la Cluj, peste patru sute au susținut examenul.

Azi s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, la singurul centru de examen organizat în Cluj, la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. În Cluj, dintre cei 416 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 403 candidați, iar 13 candidați au absentat. Dintre candidații prezenți, unul s-a retras, arată Inspectoratul Școlar Județean. Subiectele și baremele de evaluare se vor afișa astăzi, în vreme ce primele rezultate vor fi afișate în 30 iulie. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 % în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie cel puțin 8  pentru promovarea examenului național de definitivare în învățământ.

Cadrele didactice promovate dobândesc astfel dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și  are ulterior dreptul de a deveni titular în sistem. Definitivatul este un examen obligatoriu pentru profesorii din România care doresc să obțină dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Este o etapă crucială în cariera didactică, care conferă profesorilor stabilitate și recunoaștere a competențelor profesionale. Profesorii trebuie să acumuleze experiență în învățământ timp de un an. Se evaluează performanțele profesorului în clasă, portofoliul profesional și alte aspecte legate de activitatea didactică. La finalul stagiului, profesorii susțin un examen scris pentru a demonstra cunoștințele teoretice și didactice.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare