Tags Posts tagged with "societatea ornitologica romana"

societatea ornitologica romana

by -
0 110

Duel între păsări și interpreți de muzică clasică: se întâmplă la Cluj, marți seara, la grădina botanică.

A cincea ediție a evenimentului “Noaptea Privighetorilor” organizat de Societatea Ornitologică Română are loc în Cluj, în seara de 23 mai, de la ora 18. “Noaptea Privighetorilor” începe cu un tur ornitologic ghidat, de la ora 18, la fel ca în anii trecuți. “Participanții merg să vadă și să asculte păsările cântătoare, iar apoi pot admira o expoziție fotografică cu tema “Păsări ÎnCântătoare”, explică organizatorii, care au pregătit o oră mai târziu un concert de muzică clasică, cu piese compuse de George Enescu, Ravel, Ludwig van Beethoven, Mouquet, Prokofiev, Mozart, Webern sau Dvořák. Soliști sunt Eva Butean, Dioszegi Benjamin, Raluca Ilovan, Teodora Buia, Sonia Vulturar, Fodor Lilla și Daniel Demian.
Participarea la eveniment este gratuită, dar va trebui să plătiți bilet de intrare la grădina botanică, 6 lei. Dacă vremea e nefavorabilă evenimentul se va desfășura în Casino-ul din Parcul Central.

by -
0 169

Eveniment inedit la Cluj mâine seară, Noaptea Privighetorilor, pe care o organizează pasionații de ornitologie de la Societatea Ornitologică Română Cluj: e un “duel” între muzicienii din păduri și cei din orașe: păsări cântătoare contra soliști și interpreți de muzică clasică.

Evenimentul are loc mâine seară la ora 18.30 în grădina botanică din Cluj-Napoca și susține candidatura orașului la titlul de capitală culturală europeană în 2021.

Ca de obicei în ultimii trei ani, “Noaptea Privighetorilor” începe cu un tur ornitologic ghidat, de la ora 18.30. Participanții merg să vadă și să asculte privighetorile și celelalte păsări cântătoare, iar apoi pot admira o expoziție fotografică de păsări sălbatice din România. De la ora 19,30 începe și concertul de muzică clasică. În 2016, lista de partituri este următoarea: Bach – Invențiune la 2 voci, Beethoven – Sonata pentru vioară și pian nr. 5 în Fa major, Op. 24 Primăvara, Beethoven – Sonata pentru vioară și pian nr. 6 în La major, Op. 30, Vivaldi – Anotimpurile – Primăvara, cvartet de coarde, Dvořák – Cvartetul de coarde nr. 12 în Fa major, Op.26 “American” și Haydn – Cvartetul de coarde nr. 3, Op.33 “The Bird”.

Cântă Szentkúti Anna, Bálint Réka, Demény Renáta, Sonia Vulturar, Diószegi Benjámin, Gratiella Aranyosi și Nicolae Boboia.

Participarea la eveniment este gratuită, dar biletul de intrare în Grădina Botanică costă șase lei.

by -
0 254

Ziua Păsărilor la Cluj: activităţi ornitologice pentru copii şi tur de observare a păsărilor

Ziua Păsărilor e sărbătorită mâine iar la Cluj sunt organizate un tur ornitologic în pădurea Hoia și activități pentru copii în parcul central.

Pentru pasionații de observare a păsărilor, Societatea Ornitologică Română organizează mâine un tur ornitologic în pădurea Hoia, unde principala activitate e observarea păsărilor cu binocluri și lunetă, iar pentru identificarea tuturor speciilor este folosit determinatorul de păsări, “cartea de căpătâi a tuturor ornitologilor şi birdwatcherilor”, după cum arată reprezentanții SOR, care promit că pentru mâine aduc în pădurea Hoia binocluri și lunete, dar nu contați pe aceasta: dacă le aveți pe ale dumneavoastră, aduceți-vi-le, pentru că, arată SOR, e posibil ca cele aduse de aceștia să nu fie suficiente. Turul ornitologic va începe de la ora 10 din fața Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Partea a doua a evenimentului este dedicată copiilor. Pentru cei mici SOR organizează o serie de activități pentru o mai bună cunoaștere a păsărilor, tot sâmbătă și tot de la ora 10, în Parcul Central din Cluj-Napoca, zona Cazinoului, în aer liber. Aici, micuţii vor avea ocazia de a observa păsările cu binoclul şi de a afla informații interesante despre comportamentul acestora. Specialiştii SOR Cluj Napoca vor avea la ei cărți cu păsări pentru determinarea speciilor observate, atât în limba română, cât și în limba maghiară, jocuri de determinare a păsărilor, planșe de colorat, planșe pentru măști și zmee. De asemenea, pentru cei mici este organizat şi un concurs de desene, intitulat ”Vestitorii Primăverii”.