Închide

Ploaie de accidente grave în Cluj, ieri; 2 pietoni accidentați grav pe aceeași stradă, în Mănăștur

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 13, 2015 0 526

Nu mai puțin de patru accidente grave, soldate cu rănirea gravă a pietonilor ce traversau regulamentar strada, au avut loc într-o singură zi, ieri în Cluj – iar două dintre ele au avut loc pe aceeași stradă.

Un bărbat de 40 de ani ce traversa strada Primăverii a fost rănit grav, seara la ora 19.30. Trei sferturi de oră mai târziu o femeie a fost accidentată pe aceeași stradă, tot pe trecerea de pietoni. Acestea se adaugă altor două accidente grave petrecute ieri în județ pe același calapod.

Aseară în jurul orei 19.30, un bărbat de 37 de ani, din Florești, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Primăverii, a surprins și accidentat un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca, care în calitate de pieton, s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii.
De asemenea, în jurul orei 20:15, un alt pieton a fost accidentat tot pe strada Primăverii. E vorba de o femeie de 47 de ani, din Cluj-Napoca, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Aceasta a fost accidentată de către un conducător auto de 46 de ani, din Cluj-Napoca, care circula înspre strada Izlazului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, explică polițiștii.
Cei doi pietoni au fost răniți grav, fiind transportați la unitatea medicală pentru îngrijiri medicale.

Tot ieri după-masă, la ora 17.50 pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca, un alt pieton a fost rănit ușor, după ce un bărbat de 27 de ani, din Baciu, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Trandafirilor, la efectuarea virajului stânga spre strada Corneliu Coposu nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei angajată în traversarea străzii. Femeia de 53 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, și a fost rănită ușor în accident.

Tot ieri, pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj – DN1C – în comuna Iclod un alt pieton a fost rănit grav, e vorba de o femeie de 74 de ani din Aluniș, care în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni. Accidentul a avut loc dimineața la ora 7 și a fost provocat de un șofer de 50 de ani din Gherla.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare