Închide

VIDEO/Poliția Locală din Florești, dotată în premieră cu body-cam-uri. Măsura anunțată de primarul Bogdan Pivariu

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 02, 2026 0 118

politisti locali floresti body cam

Polițiștii locali din Florești vor purta, în premieră, camere video individuale (body-cam), care vor înregistra interacțiunile din teren cu cetățenii, în condițiile prevăzute de lege. Anunțul a fost făcut de primarul Bogdan Pivariu.

Potrivit edilului, introducerea acestor dispozitive are ca scop creșterea gradului de siguranță atât pentru polițiști, cât și pentru cetățeni, dar și asigurarea unei transparențe mai ridicate în activitatea desfășurată pe teren.

„Această măsură înseamnă mai multă siguranță pentru polițiști și pentru cetățeni, mai multă transparență în activitatea desfășurată în teren și mai multă încredere între comunitate și autorități”, a transmis primarul.

Prin această dotare, Poliția Locală din Florești se aliniază practicilor moderne utilizate la nivel european, mizând pe un model de intervenție bazat pe profesionalism, responsabilitate și respect față de cetățean.

Administrația locală subliniază că această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de consolidare a siguranței publice, Floreștiul fiind prezentat ca o comunitate care pune accent pe responsabilitate și siguranță.

sursă foto: captură video Bogdan Pivariu/Facebook
politisti locali floresti
sursă foto: captură video Bogdan Pivariu/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu