VIDEO Planeta Crăciun se deschide pe 21 noiembrie în Piața Unirii din Cluj-Napoca
ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 19, 2025 0 165
Magia sărbătorilor de iarnă revine în centrul Clujului. Planeta Crăciun, tărâmul de poveste creat de UNTOLD Universe în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, își deschide porțile pe 21 noiembrie, de la ora 19:00, în Piața Unirii. Timp de 41 de zile, până în 1 ianuarie 2026, vizitatorii vor avea parte de spectacole, lumini spectaculoase, activități pentru toate vârstele și peste 80 de momente artistice.
Cel mai așteptat moment al serii de deschidere va fi aprinderea luminilor de sărbători, urmată de concertele Paulei Rad și trupei Bosquito. Anul acesta, decorurile, bradul și Căsuța lui Moș Crăciun vor fi mai luminoase decât oricând, fiind folosite tehnologii moderne pentru reducerea consumului de energie. Tot în Piața Unirii, în fiecare seară, vizitatorii vor putea urmări un spectacol de lumini proiectat pe cupola amplasată în târg, în intervalele orare: 19:00 – 19:10, 20:00 – 20:10 și 21:30 – 21:40.
Primele zile ale evenimentului vor aduce ateliere creative pentru copii, deschise zilnic între orele 16:00 și 20:00. Roata panoramică, caruselul, sania VR și numeroasele zone foto se numără printre atracțiile pregătite pentru public. Pe 28 noiembrie se va deschide și Târgul de Iarnă de la Sala Sporturilor „Horia Demian”, unde iubitorii de mișcare vor găsi un patinoar generos.
Planeta Crăciun va găzdui 75 de căsuțe cu preparate tradiționale și internaționale, dulciuri de sezon și produse artizanale. Scena principală din Piața Unirii va reuni artiști precum Puya, Bosquito, Guess Who, Jurjak, Vlăduța Lupău, Fuego și Bibi.
Ediția de anul acesta aduce în prim-plan și două campanii sociale: „We Help”, prin care vor fi colectate cadouri pentru 260 de copii din satele transilvănene, și „Capace cu suflet”, o inițiativă de reciclare în sprijinul unei cauze sociale. „La Cluj-Napoca, orașul în care a prins viață magia UNTOLD, ne-am dorit să oferim experiențe unice nu doar vara, ci și în sezonul rece. De aceea, Târgul de Crăciun din
Cluj-Napoca poartă și anul acesta semnătura UNTOLD Universe. E un exemplu al modului în care transformăm un spațiu într-o lume plină de lumină, emoție și interacțiuni pentru întreaga familie. Cu fiecare ediție inovăm și găsim noi modalități de a aduce oamenii împreună, de a crea momente memorabile și de a transforma iarna într-o poveste trăită în inima orașului.”, a adăugat Edy Chereji, co-fondator UNTOLD Universe.
În weekendul de deschidere, scena va găzdui sâmbătă Armonia Music Club și Argatu, iar duminică Rock Academy și Vocal Colors.
Târgul de Crăciun va rămâne deschis până pe 1 ianuarie, iar Târgul de Iarnă de pe platoul Sălii Sporturilor va continua până în 15 februarie.
Anul trecut, peste un milion de vizitatori au trecut prin Planeta Crăciun, iar organizatorii se așteaptă ca în 2025 numărul participanților să fie chiar mai mare.
Pe 28 noiembrie, magia Crăciunului va cuprinde și platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, acolo unde se va deschide și Târgul de Iarnă, acesta urmând să fie funcționeze până în 15 februarie.
Programul artistic al weekend-ului inaugural 22 – 23 noiembrie
Sâmbătă, 22 noiembrie
19:10 – 20:00 Armonia Music Club
20:15 – 21:15 Argatu
Duminică, 23 noiembrie
19:10 – 20:00 Rock Academy
20:15 – 21:15 Vocal Colors
Începând de vineri, 21 noiembrie, copiii pot participa la ateliere creative în Căsuța lui Moș Crăciun.
Atelierele au loc zilnic între orele 16:00 și 20:00.
Primarul Emil Boc a prezentat într-un video primele probe făcute în centrul Clujului cu luminițele de sărbători, cu cele de pe cupolă dar și cu bradul din Târgul de Crăciun sau cu carousselul și roata panoramică.

