VIDEO În așteptarea celui mai mare proiect urban din Cluj și regiune, care vine cu un amestec de funcțiuni sociale și de spații verzi pe o suprafață de 14 hectare/ RIVUS e în plină construcție fiind preconizată și perioada pentru deschidere
ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 11, 2026 0 2029
Dacă în primă etapă s-au desfășurat doar lucrări de pregătire a șantierului pentru RIVUS – cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România – în prezent lucrările de execuție sunt în plină desfășurare, iar conform surselor ActualdeCluj se estimează un termen de maxim 3 ani pentru definitivarea lucrărilor și inaugurarea întregului obiectiv.
IULIUS și Atterbury Europe au anunțat oficial că lucrările de execuție se desfășoară în forță, investiția uriașă programată în acest proiect ridicându-se la peste 550 de milioane de euro, reprezentând practic cea mai amplă dezvoltare real-estate de reconversie urbană în desfășurare din România.
Curiozitatea în privința a ceea ce va aduce RIVUS pentru Cluj pleacă de la faptul că întreg proiectul prevede o preschimbare urbană a unei zone industriale părăsite, în paragină, mai precis e vorba de reconversia platformei industriale a fabricii Carbochim (după ce vechea hală a fabricii a fost relocată într-un spațiu modern, tehnologizat, într-o altă zonă a municipiului).
Fiind situată la limita zonei centrale a municipiului, vechea platformă Carbochim – amplasament de 14 hectare – ar urma să devină o destinație reper, cu un amestec de funcțiuni personalizate pentru dinamica orașului Cluj Napoca: culturale, educaționale, de entertainment, office, retail, parc și spații pentru petrecerea timpului în aer liber. Dezvoltatorii au explicat că s-au bazat pe un concept realizat împreună cu celebrul birou internațional de arhitectură UNStudio, punându-se accent pe sustenabilitate, integrare fluidă, comunitate și identitate locală.
„A început oficial construirea ansamblului Rivus. Am așteptat autorizația de construire și acum chiar putem lucra. Amplasamentul a fost predat antreprenorului general și a început oficial construcția proiectului mixed-use”, a anunțat Sorin Guttman, managerul proiectului. Șantierul este coordonat în cadrul unei platforme 3D, în care fiecare copac, fiecare ponton sau gradenă are locul său prestabilit și va rămâne acolo până la finalul construcției. Promenada de-a lungul râului Someș va fi segmentată cu trepte și gradene care o deschid către râu. Există și pista de biciclete configurată. Potrivit oficialilor proiectului, centrul comercial Rivus ar urma să fie gata în maxim trei ani.
Pe șantier activează constant 2.000 de muncitori și se va lucra și cu firme de pe piața locală românească, pe măsură ce avansează fazele de proiect. „Și partea de demolare s-a derulat cu firme locale. Subantreprenorii de structură vor fi companii locale. Proiectanții clădirii de cărămidă roșie sunt locali. Sunt anumite servicii și produse pe care piața locală nu le poate oferi. Dacă sunt disponibile, noi le vom accesa”, a arătat Guttman. În 2027 va fi atacată și partea de infrastructură publică (un pod nou, două pasarele pietonale, lărgirea străzilor din proximitate, lucrări aflate în faza de proiectare). La final va fi executată partea de promenadă și parcul din cadrul proiectului.
Ce presupune transformarea platformei industriale Carbochim
Gândit ca un pol de dezvoltare socio-economică pentru Cluj-Napoca, proiectul RIVUS susține direcții cheie din strategia urbană a orașului, inclusiv consolidarea culoarului verde-albastru, prin amenajarea malului Someșului și accesibilizarea acestuia. Pentru acest proiect a fost contractată, anul trecut, cea mai mare finanțare acordată unei dezvoltări din sectorul real-estate din România, în valoare de 400 de milioane de euro. Structurată ca un credit sindicalizat verde, format din Erste Bank (Lead Arranger), BCR, BERD și BRD, finanțarea este condiționată de atingerea și menținerea celor mai înalte standarde internaționale de sustenabilitate, LEED Platinum și EDGE Advanced, și acoperă întregul ciclu al investiției, de la dezvoltare și operare, până la refinanțare.
„RIVUS a fost gândit ca un proiect multifuncțional, navigând în jurul a trei direcții esențiale: natura, cultura și soluțiile de divertisment dedicate familiilor. Demersul va reda orașului o zonă până acum inaccesibilă publicului și o va integra firesc în structura și traseele urbane ale Clujului. Conceptul, personalizat pe așteptările locuitorilor, pe nevoile orașului și pe obiectivele de dezvoltare ale acestuia, precum și expertiza și colaborările consolidate în decursul celor 25 de ani de activitate pe piață a IULIUS reprezintă principalele aspecte care ne-au atras încrederea finanțatorilor și a partenerilor din acest proiect. Avem în construire un proiect etalon pentru piața real-estate din România, care se bucură de un interes solid din partea retailerilor, având deja un grad de închiriere de peste 70%, care pentru noi reprezintă un indicator clar al încrederii pieței în concept și în potențialul său pe termen lung.Avem încredere că RIVUS Cluj-Napoca va fi un reper de regenerare urbană la nivel național și nu numai, un ansamblu cu identitate proprie, construit împreună cu și pentru comunitate, gândit să fie parte activă a orașului și orientat ferm către viitor”, a mai explicat Sorin Guttman.

Cea mai amplă destinație urbană de tip lifestyle din România
RIVUS Cluj-Napoca va fi cel mai amplu lifestyle center din țară și un nucleu al segmentului de entertainment din țară. Acesta va reuni peste 400 de magazine, pe 142.000 mp de spații de retail închiriabile, într-un mix complet de fashion, beauty, sport, bijuterii, health & wellness, servicii, food & beverages, home & deco, entertainment, educațional, cultural etc. RIVUS aduce premiere regionale și naționale, inclusiv cele mai așteptate branduri la Cluj, așa cum a reieșit din studiile de piață realizate la nivel regional: JUMBO, tehnologia IMAX adusă în premieră în regiune de Cineplexx, cea mai mare librărie-concept Cărturești, centru de entertainment pentru toate vârstele HYPE by Kiddo, hypermarket Auchan etc. Oferta va fi completată de concepte dezvoltate de antreprenori locali, într-un procent de peste 20%. De asemenea, scena gastronomică va reuni aproximativ 30 de restaurante-concept și cafenele tematice, inclusiv branduri internaționale consacrate, dar și concepte autohtone.
Componenta culturală reprezintă un pilon strategic al proiectului, prin reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial și integrarea acestora în circuitul public. Fosta hală a cuptoarelor, Hala cu Arcade, se va transforma într-un centru dedicat artelor performative, operat în parteneriat cu mediul cultural local, iar fosta clădire administrativă cu fațadă din cărămidă roșie, emblematică pentru istoria industrială a zonei, va avea în continuare funcțiuni administrative și de servicii pentru public.
Un nou pol urban verde, susținut de mobilitate integrată și eficientă
Un element definitoriu al proiectului îl constituie dimensiunea verde, marcă a proiectelor de regenerare urbană realizate de IULIUS. RIVUS va integra 52.000 mp de spații verzi amenajate, conectate direct cu
și Parcul Armătura, contribuind la extinderea și consolidarea infrastructurii verzi din zonă până la o suprafață totală de aproximativ 140.000 mp. Conceptul peisagistic integrează o grădină pe acoperiș și fațade înierbate, precum și plantarea a peste 100.000 de plante decorative și 700 de arbori maturi, aflați deja în proces de aclimatizare într-o pepinieră găzduită de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, astfel încât proiectul să ofere un nivel ridicat de confort ambiental încă din prima zi de operare.
Sustenabilitatea proiectului va fi implementată până în cele mai mici detalii: dezvoltarea de clădiri nZEB, designul care pune în valoare și asigură o conexiune cu râul Someș, folosirea unor materiale naturale, gradul cât mai mare de lumină naturală în interior, dar și eficiență energetică, infrastructură care favorizează transportul prietenos cu mediul, alei care permit circularea apei, amenajări cu scopul de a susține biodiversitatea zonei, producția de energie din surse regenerabile etc.
Proiectul beneficiază de o poziționare strategică, cu accesibilitate regională și conectivitate directă la rețeaua urbană existentă, iar investițiile asumate de IULIUS prin contractul încheiat cu municipalitatea vor contribui substanțial la modernizarea infrastructurii de mobilitate din zonă. Pachetul de lucrări include realizarea unui nou pod rutier peste Someș, cu patru benzi de circulație, trotuare și piste pentru biciclete, două pasarele pietonale, modernizarea străzilor Porțelanului și Câmpul Pâinii, dezvoltarea a aproximativ 3.200 de metri de infrastructură velo, precum și amenajarea a până la 4.800 de locuri de parcare, dintre care 900 vor fi echipate cu stații de încărcare pentru vehicule electrice, alături de 1.600 de spații dedicate bicicletelor.
Compania IULIUS este un dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.
Portofoliul său cuprinde peste 320.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.
Compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 140 de companii și unde lucrează peste 29.500 de angajați.
Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni.
