Închide

„U” Cluj, gata de restart. Echipa lui Bergodi va juca sâmbătă la Arad

Sport by Actual de Cluj - nov. 20, 2025 0 127

Universitatea Cluj se deplasează la Arad pentru partida cu UTA din etapa a 17-a a Superligii, programată sâmbătă, de la ora 15:00.

„A fost o pauză binevenită, pentru că am putut sa lucrăm mai mult. Am făcut mai multe antrenamente din punct de vedere tactic. Cred că au fost zile bune, băieții au fost receptivi și mergem înainte cu munca. Într-o săptămână sau zece zile de pauză, nu poți face cine știe ce, dar trebuie să ai timp, răbdare, când ești la o echipă nouă și trebuie să implementezi o idee de joc. Chiar dacă am avut jucători la echipele naționale, am lucrat cu tot grupul care a rămas și după am reușit să facem ceva și cu cei plecați la naționale, în ultimele două antrenamente. Vedem după meciul cu UTA dacă a fost cu adevărat binevenită această pauză. De obicei e așa, dacă reușești să câștigi, a fost binevenită, dacă nu, nu.Ne-am pregătit bine și din punct de vedere fizic. Am recuperat cel puțin doi jucători, dintre cei care erau accidentați. Sunt jucători importanți care nu sunt pregătiți 100%, dar i-am recuperat. Avem încă alți jucători accidentați, însă e o chestie care se va rezolva cu timpul. În acest moment, suntem bine, lotul e numeros și nu am niciun fel de problemă”, a spus Cristiano Bergodi.

„Din punct de vedere sportiv, UTA e o echipă bună, are jucători de viteză și de calitate în atac. Nu câștigi întâmplător la Craiova (în etapa trecută-n.n.), echipa e bine antrenată și va fi un meci foarte dificil pentru noi, dar suntem încrezători că putem face un meci bun. Nu e un meci decisiv, dar e un meci foarte foarte important. Avem nevoie de trei puncte și să câștigi la Arad ar fi super, am ajunge aproape de play-off. E o etapă intermediară pentru a ajunge unde vreau eu să ajung cu echipa mea, să construiesc o echipă bună care să lupte până la finalul sezonului regular”, a adăugat antrenorul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu