Strict secret: portretul unui oraș în buletinele informative ale Securității din Cluj
ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - apr. 04, 2026 0 24
De la evreii reveniți din Israel la studenții care ascultau Europa Liberă, de la cadrele didactice fără catedră la muncitorii care înjurau la cozi — buletinele informative ale Securității din dosarele CNSAS reconstituie un Cluj-Napoca supravegheat în cele mai mici detalii ale vieții sale cotidiene
Ironic, cele mai vii descrieri ale vieții din Cluj-Napoca comunist nu se găsesc în presa vremii — plină de realizări socialiste și portrete ale tovarășului — ci în dosarele Securității. Buletinele informative pe care Inspectoratul Județean Cluj le trimitea lunar la București între 1970 și 1982 sunt, involuntar, un document de istorie socială de o acuratețe pe care nicio publicație oficială nu și-ar fi permis-o. Ele înregistrează fără menajamente foamea, nemulțumirile, fricțiunile etnice, aspirațiile de emigrare și rezistența surdă a unei populații care nu mai credea în promisiunile regimului.
Evreii clujeni și tentația Israelului
Unul dintre primele buletine din dosar, datat ianuarie 1970 și semnat de colonelul Constantin Ioana — șeful Inspectoratului județean —, se ocupă de o problemă care preocupa intens Securitatea: cetățenii de naționalitate evreiască reveniți din vizite în Israel.
Concluzia supravegherii era îngrijorătoare din perspectiva regimului: perioada petrecută acolo le trezise „puternice sentimente naționaliste evreiești”, iar după întoarcere mulți începuseră să facă propagandă în rândul altor evrei, prezentând diapozitive și materiale aduse, lăudând viața din Israel și îndemnând la emigrare.
Cazurile documentate sunt concrete. Hirsch Tiberiu, merceolog la o bază de aprovizionare din Cluj, declarase că cele văzute în Israel îl făcuseră să se gândească din nou la emigrare și că admiră „puterea și mândria națională a evreilor din Israel precum și patriotismul acestora care este de nemăsurat.” Primise, spunea, oferte de angajare imediată în diverse sectoare productive.
Klein Ernest, pensionar și fost membru PCR din ilegalitate, se întorsese cu aproximativ 200 de poze și diapozitive pe care le răspândea în rândul familiilor de evrei. Susținea că ajunsese la concluzia că „în primul rând sunt evreu și pe urmă comunist” și că situația evreilor din România o considera „fără perspectivă” — cel care poate pleca în Israel să plece.
Răspunsul Securității: instruirea rețelei informative pentru identificarea altor „elemente pretabile” la astfel de activități.
Doisprezece ani mai târziu, în septembrie 1982, problema emigrărilor era încă vie. Un buletin raporta că în zilele de 30 și 31 august, Comunitatea Evreiască din Cluj invitase cei 20 de evrei cărora li se aprobrase plecarea definitivă să completeze un chestionar cu date detaliate despre stadiul plecării și dificultățile întâmpinate. Securitatea supraveghea atent procesul, bănuind că inițiativa fusese legată de vizita unui rabin american și că o delegație americană urma să vină în România pentru a se „edifica la fața locului despre adevărata stare de fapt”.
Universitatea și cadrele didactice nemulțumite
Într-un buletin din septembrie 1972, Inspectoratul raporta Centrului de Informatică și Documentare din București o problemă sensibilă: haosul din învățământul clujean la începutul anului școlar 1972-1973. Catedre și ore neacoperite, profesori rămași fără posturi în urma reducerilor de ore la diverse materii, manuale și programe școlare care nu sosiseră la timp.
Cazurile individuale consemnate sunt revelatoare. Profesoara de limba română Hagel Erika, cu șase ani de muncă la catedră, fusese lăsată fără normă didactică, iar când se prezentase la Inspectoratul Școlar pentru lămuriri fusese primită „cu multă răceală”. Intenționase să facă memorii la Comitetul Județean de Partid și la Ministerul Educației, avertizând că dacă se procedează astfel, statul investește degeaba în formarea cadrelor didactice dacă nu le asigură posturi.
Fosta profesoară de Istorie Chiorean Natalia, cu 12 ani de vechime, fusese repartizată ca institutoare la o Școală Ajutătoare — post care nu avea nimic comun cu specialitatea ei. Exprimase public că repartizarea cadrelor fusese făcută haotic, după începerea anului școlar.
La Liceul nr. 7 din Cluj erau 14 ore de matematică și 5 ore de Filozofie și Socialism Științific pentru care Inspectoratul Școlar nu desemnase pe nimeni. Doi profesori ai liceului rămăseseră fără catedră completă.
Documentul ajungea la București cu notația că situația „creează nemulțumiri în rândul cadrelor didactice” — iar Securitatea urmărea să raporteze „aspectele mai deosebite care vor apărea”.
Studenții, Europa Liberă și angajamentele în scris
Mediul studențesc clujean apare recurent în buletine ca sursă de îngrijorare pentru Securitate. Un buletin din iulie 1982 consemna cazul unui student în anul III la Medicina Generală, care sub influența emisiunilor postului de radio „Europa Liberă” pe care le asculta frecvent, făcuse față de colegi „manifestări ostile la adresa sistemului social-politic”, comentase situația aprovizionării și exprimase simpatie față de mișcarea sindicală poloneză Solidarność.
Măsura luată: chemat la sediul inspectoratului, audiat, apoi avertizat la decanatul Facultății în prezența decanului și a președintelui Asociației Studenților Comuniști. S-a angajat în scris că își va revizui atitudinea.
Tot în iulie 1982, patru studenți în anul IV la Facultatea de Construcții, cazați la căminul nr. 2 din Complexul „Observator”, ascultaseră în grup Europa Liberă și făcuseră comentarii. Doi dintre ei fuseseră audiați la sediul inspectoratului, după care directorul educativ al căminului fusese informat și procedase la avertizarea tuturor patru.
Un al treilea caz: un tânăr mecanic de 23 de ani, aflat sub influența unei studente vest-germane „semnalată cu atitudini ostile față de statul român”, își manifestase intenția de a pleca ilegal din țară. Arestat, adoptase în timpul anchetei „o poziție corectă, făcând declarații de interes operativ.” Rămânea în continuare în atenția organelor.
Vizita secretarului general și cei 72 de petiționari
Înaintea unei vizite a lui Nicolae Ceaușescu la Cluj, în septembrie 1972, Securitatea efectuase o radiografie atentă a stării de spirit a populației. Concluzia oficială era liniștitoare: „un număr considerabil de persoane fac aprecieri pozitive”. Erau citate cu numele câteva persoane care lăudaseră vizita — un medic pediatru, un scriitor redactor la „Steaua”, un muncitor de la o uzină.
Dar buletinul consemna și zona de umbră: unele persoane manifestau „rezervă”, insinuând că în județul Cluj există prea multe deficiențe — lipsă de locuințe, greutăți în aprovizionare, salarii mici, prețuri ridicate — care nu pot fi rezolvate cu ocazia unei vizite.
Mai semnificativ: din datele obținute rezulta că 72 de persoane își manifestaseră intenția de a-i înmâna secretarului general scrisori sau memorii cu probleme personale — în primul rând locuințe, dar și salarii, locuri în creșe și cămine. Securitatea monitoriza lista cu atenție.
Documentul cel mai timpuriu din dosar, din mai 1970, se referă la reacțiile populației din județul Cluj în urma inundațiilor catastrofale din acel an. Și în această situație — una în care logica ar fi impus solidaritate — Securitatea consemna cu aceeași meticulozitate vocile discordante.
Un cercetător la Institutul de Istorie din Cluj, fostul condamnat Iordaki Ludovic, și colegul său Csehi Iuliu de la Universitatea „Babeș-Bolyai” comentaseră discursul lui Ceaușescu de la Adunarea Populară de la Oradea, exprimând nemulțumire că în cuprinsul cuvântării fusese abordată problema suveranității naționale. Ambii apreciau că secretarul general era mai preocupat de îndeplinirea planului și intrarea uzinelor în producție decât de nenorocirea abătută asupra oamenilor.
Fekete Iosif, domiciliat în Dej, fostul condamnat, declarase față de o sursă că se bucură nu pentru necazurile celor care au suferit, ci „pentru faptul că acest regim a primit o lovitură și pe această cale”.
Activitatea tuturor acestora urma să fie supravegheată în continuare prin „formele superioare în care sunt lucrați”.
Citite în ansamblu, buletinele informative despre Cluj-Napoca și județul său reconstituie un oraș în care supravegherea era totală dar nu atotputernică. Securitatea știa că oamenii sunt nemulțumiți, că evreii vor să plece, că studenții ascultă Europa Liberă, că profesorii se simt umiliți, că muncitorii înjură la cozi.
Și nota totul cu conștiinciozitate.
Regimul a căzut. Dosarele au rămas.
