Șoferul care a provocat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost reținut
Actualitate by Mihai Prodan - ian. 16, 2026 0 282
Șoferul care a provocat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost reținut pentru 24 de ore de către Poliție, aseară.
Astfel, ieri polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 38 de ani care a provocat ieri un accident mortal pe DN1E60, soldat cu un deces și un rănit grav, și care ulterior a părăsit locul accidentului. ”Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, în vederea continuării activităților procedurale”, precizează Poliția.
Amintim, tragicul accident de ieri de pe cel mai periculos drum din Cluj, soldat cu un deces la fața locului și o altă persoană rănită, dar și cu traficul blocat pe ambele sensuri, ar fi fost provocat de un șofer care a intrat pe contrasens, care ulterior a fugit de la fața locului. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, din județul Caraș-Severin, care conducea un ansamblu de vehicule înspre Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, acroșând un alt ansamblu de vehicule, condus de tânăr de 26 de ani, din județul Neamț, care circula din sensul opus de mers. Ulterior impactului, bărbatul de 38 de ani ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp în localitatea Agireșu.
Din nefericire, în accident a decedat o femeie de 59 de ani, din județul Neamț, iar o alta, o femeie de 52 de ani, a fost rănită; ambele se aflau în ansamblul de vehicule care se deplasa înspre Huedin.
Citește și:
