Poliția: care a fost cauza tragicului accident de ieri de pe Feleac, cu un mort și 3 răniți
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 17, 2025 0 453
Concluziile cercetării la fața locului după tragicul accident de ieri de pe Feleac soldat cu un deces și trei răniți arată că șoferul care a provocat accidentul a derapat puțin, suficient cât să intre pe contrasens, probabil din cauza ceții depuse pe carosabil.
Am vorbit cu purtătorul de cuvânt al Poliției din Cluj, Iulian Timșa, la mai bine de 24 de ore după accident, iar acesta spune că la acest moment concluziile preliminare sunt că accidentul a fost provocat de o derapare. Mai precis, ”neadaptarea vitezei la condițiile de drum”. ”A intrat în derapaj din cauza neadaptării vitezei, carosabil umed și puțin alunecos”, a spus el. Acesta trage un semnal de alarmă nu doar pentru adaptarea vitezei la condițiile de trafic, dar și pentru echiparea mașinii cu anvelope de iarnă. ”Cu anvelope potrivite se putea circula în condții potrivite, dar dacă nu sunt calitative nici aderența nu e cea potrivită”, spune el. ”Acolo e o mică curbă, luând virajul mașina nu a păstrat traiectoria, a alunecat spatele iar șoferul a pierdut controlul direcției”.
Accidentul a fost favorizat de ceața densă din oraș. ”Când se instalează perioada de ceață de dimineață se depune pe carosabil, care fiind puțin prăfuit din perioada antecedentă începe să facă o pojghiță alunecoasă și alunecă puțin. Dacă nu ai experiență de condus și nici anvelope potrivite, și nici reacții eficiente, șansele să produci un accident sunt foarte mari. De asta e indicată viteza redusă și să nu se bruscheze sistemul de frânare”.
”În această poeroadă întâmpinăm fenomene meteo cu ceață crescută la nivel județean pe toate categoriile de drumuri. Se produc evenimente datorită faptului că nu se adaptează viteza și unii nici nu echipează autoturismele cu anvelopele potrivite” conchide acesta.
Pasagerul care a decedat avea centura cuplată, a precizat Timșa.
Citește și:
