Închide

Pedeapsă grea pentru un bărbat în Cluj, nu mai puțin de 11 ani de închisoare în regim de detenție după ce a incendiat casa fostei concubine, în care se afla și un bebeluș de cinci luni

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 20, 2025 0 36

Pedeapsă grea pentru un bărbat în Cluj, nu mai puțin de 11 ani de închisoare în regim de detenție după ce a incendiat casa fostei concubine, în care se afla și un bebeluș de cinci luni. Decizia e definitivă.

Curtea de Apel a refăcut ieri operaţiunile de contopire a pedepselor aplicate inculpatului, în funcţie de noile pedepse – a contopit pedepsele de 9 ani închisoare, 4 ani închisoare, 6 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an și 3 luni închisoare și 250 zile închisoare și a aplicat pedeapsa cea mai grea – de 9 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din totalul celorlalte – 2 ani 3 luni și 83 zile închisoare, inculpatul urmând a executa în detenţie pedeapsa rezultantă de 11 ani 3 luni și 83 zile închisoare.
Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate, instanţa a procedat la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoaşterii faptelor descrise în cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată şi i-a respins solicitarea, constatând, pe de-o parte, că cererea este inadmisibilă raportat la infracţiunea de omor calificat, iar pe de altă parte, faptul că nici nu a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.
”În teoria şi practica judiciară s-a susţinut cu precădere faptul că în cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru un concurs de infracţiuni în a cărui alcătuire intră şi o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, este exclusă atât posibilitatea aplicării procedurii simplificate, cât şi a beneficiilor recunoaşterii vinovăţiei pentru infracţiunile concurente cu infracţiunea pedepsită cu detenţiunea pe viaţă”, a apreciat instanța.

Ce s-a întâmplat:

Inculpatul și persoana vătămată s-au cunoscut în anul 2023, la 1 martie, în autocarul care îi transporta spre locurile lor de muncă din străinătate. Au păstrat legătura, iar după câteva luni femeia s-a mutat în locuința inculpatului, unde au locuit împreună până în decembrie 2023. Ulterior, s-au întors în țară și au locuit în casa persoanei vătămate din localitatea Cornești, locuință care avea să fie ulterior incendiată de inculpat. Relația lor s-a încheiat la 18 mai 2024, femeia invocând diferența mare de vârstă dintre ei. În aceeași perioadă, în casă locuiau și copiii ei – fiul, martor în cauză, și fiica, persoană vătămată – alături de concubinul acesteia și copilul lor, ambii fiind de asemenea victime ale tentativei de omor. Inculpatul cunoștea că în locuință se aflau mai multe persoane, deoarece conviețuise cu ele timp de câteva luni.
După despărțire, inculpatul s-a mutat într-o anexă situată la locul său de muncă, un depozit de cherestea aparținând angajatorului său, în localitatea în care lucra. În această locuință stăteau și persoana vătămată de la care ulterior a sustras bunuri, precum și un alt muncitor.
La 24 iunie 2024, în jurul orei 17.00, inculpatul ar fi furat din camera colegului său o sumă de bani, pe care a cheltuit-o în cursul serii. După ora 22.00, întors la locuința din depozit și având nevoie în continuare de alcool, a decis să sustragă o sticlă de băutură dintr-un magazin din apropiere. Pentru a putea intra, ar fi oprit alimentarea cu energie electrică a magazinului, a forțat ușa cu un burghiu modificat și a pătruns în interior, însă a fugit imediat când s-a declanșat alarma.
Revenit la locuința din depozit, ar fi luat telefonul mobil al persoanei vătămate și, profitând de faptul că autoutilitara angajatorului său era neasigurată, ar fi pornit cu ea. Sub influența geloziei și a alcoolului, a hotărât să pună în aplicare intenția de a incendia casa în care locuia fosta concubină. A luat din depozit o canistră cu benzină și două ciocane, le-a urcat în autoutilitară și a pornit către localitatea Cornești.
Pe traseu, camerele de supraveghere au surprins autoutilitara în deplasare spre locul faptei. Ajuns în Cornești, inculpatul a oprit vehiculul la aproximativ 500 de metri de locuința fostei concubine. O martoră l-a observat coborând cu o canistră în mână și l-a descris ca pe un bărbat scund, slab și brunet. După un sfert de oră, martora a auzit strigăte de „Arde, foc!”, a văzut flăcările și același bărbat fugind către autoutilitară, pe care a pornit-o și a plecat spre localitatea învecinată.
Fiul persoanei vătămate, aflat la un vecin, a auzit un zgomot puternic și apoi o bufnitură, ca și cum cineva ar fi sărit de la înălțime. Venind spre locuință, l-a văzut pe inculpat ieșind din curte, cu o țigară și o băutură energizantă în mâini, apoi a observat flăcările care cuprinseseră casa. A încercat să-l urmărească, dar a renunțat pentru a-i salva pe cei aflați în interior. Împreună cu vecinul, a reușit să îi scoată din locuință, însă nu au putut salva bunurile, întrucât focul s-a extins rapid. Intervenția pompierilor și ajutorul unui alt martor, care a udat pereții casei sale pentru a preveni propagarea incendiului, au împiedicat extinderea flăcărilor la imobilele învecinate.
Inculpatul a recunoscut că a dorit să incendieze locuința, presupunând că în interior se aflau fosta concubină și actualul ei partener, însă a susținut că nu a intenționat să ucidă pe nimeni. A declarat că a urcat în pod pe o scară, a stropit haine cu benzină și le-a aprins, dar focul a ajuns la canistră, care a explodat. A sărit apoi de pe scară și a fugit, moment în care s-ar fi ciocnit de fiul fostei concubine, care a încercat să îl prindă.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru comiterea mai multor infracțiuni grave.Potrivit actului de sesizare, inculpatul este acuzat de tentativă de omor calificat și distrugere prin incendiere după ce în noaptea de 24 spre 25 iunie anul trecut în jurul orei 1 dimineața pe fondul unei crize de gelozie generate de despărțirea de fosta concubină, acesta ar fi pătruns în curtea unui imobil din localitatea Cornești, unde se aflau fosta concubină, actualul ei concubin, o altă femeie cu partenerul ei, precum și copilul acestora de 5 luni. Inculpatul ar fi stropit podul casei cu benzină și i-ar fi dat foc, intenția imputată fiind aceea de a provoca moartea fostei concubine, cunoscând sau presupunând că în locuință se aflau și alte persoane.

Inculpatului i se impută și infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis după ce, în aceeași noapte, ar fi condus o autoutilitară spre Cornești și retur, fără a deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

O altă acuzație este cea de furt calificat după ce în aceeași noapte ar fi pătruns în camera persoanei vătămate situată în apropierea unui imobil de pe strada Delniței din localitatea Mihai Viteazu, sustrăgând bunuri.

Inculpatul este acuzat și de tentativă de furt calificat. În jurul orei 00.20, după ce ar fi dezactivat sistemul de supraveghere video al unui magazin prin oprirea alimentării electrice, ar fi pătruns prin efracție în magazin forțând ușa cu un burghiu modificat. Nu ar fi reușit să sustragă bunuri, deoarece s-a speriat și a fugit când s-a declanșat alarma. La termenul de judecată din 7 aprilie 2025, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor de distrugere, conducere fără permis și tentativă de furt calificat. Nu a recunoscut tentativa de omor, susținând că nu a urmărit uciderea fostei concubine, ci doar distrugerea locuinței în care afirmă că investise bani. De asemenea, nu a recunoscut furtul calificat, afirmând că ar fi intenționat doar să “împrumute” telefonul persoanei vătămate, având în vedere, susține el, că urma să îl restituie.

”Apărarea conform căreia nu a intenţionat să suprime viaţa fostei concubine nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivarea consultată de actualdecluj.ro, ”în mod corect reţinându-se de către prima instanţă că inculpatul a locuit în acea casă, a cunoscut că cel puţin (…) şi concubinul ei se află acolo (a rugat-o cu câteva zile înainte să nu mai afişeze pe facebook poze cu ea şi actualul concubin, unele în ipostaze intime, deci cunoştea despre existenţa concubinului) şi putea bănui că în casă se mai află (…), concubinul ei şi fiica lor, fiindu-i indiferent dacă cei trei se află sau nu în locuinţă. În plus, există suspiciunea rezonabilă că ciocanele pe care le-a sustras/luat din depozit erau menite a fi folosite împotriva fostei concubine şi a prietenului ei, doar că, împreună cu canistra ar fi fost greu de cărat pe distanţa de 500 de metri dintre locul unde a parcat maşina şi locuinţa persoanei vătămate“.
”Inculpatul susţine că dacă ar fi dorit să ucidă victimele ar fi blocat geamurile şi ferestrele pentru ca acestea să nu poată ieşi din casă. Credem însă că inculpatul a fost surprins de explozia canistrei şi de repeziciunea cu care s-a extins focul, astfel că a fugit de la faţa locului imediat ce a incendiat hainele din pod”, a arătat instanța.

Prin intermediul apărătorului, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, susținând că fapta ar trebui considerată doar distrugere, nu și tentativă de omor calificat. El a afirmat că nu ar fi urmărit uciderea persoanelor aflate în locuință, ci doar distrugerea imobilului. O astfel de interpretare nu poate fi reținută, însă, a mai precizat Curtea de Apel. Chiar și în ipoteza – neconfirmată de probe – în care inculpatul nu ar fi avut intenția de a ucide, soluția corectă ar fi fost achitarea pentru tentativa de omor calificat, nu transformarea a două infracțiuni distincte într-una singură. În realitate, cererea formulată nu reprezintă o veritabilă solicitare de schimbare a încadrării juridice, ci o cerere indirectă de achitare pentru tentativa de omor. ”Considerăm că nu este vorba despre o veritabilă cerere de schimbare a încadrării juridice, ci de o cerere mascată de achitare a inculpatului pentru infracţiunea menţionată, care trebuie respinsă pentru considerentele anterior expuse”, a aărtat instanța.

Nici argumentul privind telefonul sustras nu poate fi primit. Inculpatul a pretins că ar fi dorit doar să „împrumute” telefonul persoanei vătămate, însă comportamentul lui de după incendiere contrazice această susținere. După ce a readus autoutilitara la depozit, profitând de neatenția angajatorului său – sosit acolo alertat de rudele persoanei vătămate –, inculpatul a plecat având asupra lui telefonul pe care pretinde că intenționa să îl returneze. Dacă într-adevăr ar fi avut în vedere restituirea, ar fi lăsat telefonul în vehicul și nu l-ar fi luat cu el.

În mod evident, inculpatul a comis mai multe fapte decât cele pentru care a fost trimis în judecată. Trimiterea sa în fața instanței pentru toate aceste fapte nu a fost însă posibilă, întrucât persoana vătămată de la care a fost sustrasă suma de bani s-a împăcat cu acesta cu privire la infracțiunea de furt simplu, pentru care legea permite împăcarea. La fel, și angajatorul său s-a împăcat cu inculpatul în legătură cu folosirea fără drept a autoutilitarei. În plus, pentru presupusa violare de domiciliu săvârșită împotriva fostei concubine nu a existat plângere prealabilă, condiție obligatorie pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Conduita inculpatului, ulterioară incendierii casei, ”este grăitoare”, a arătat instanța de fond, ”reflectând poziţia subiectivă faţă de acţiunile sale – fumând o ţigară şi bând un energizant a stat să se uite cum arde casa, iar în momentul în care martorii au intervenit, sărind în ajutorul celor din casa în flăcări, inculpatul a fugit de la locul faptei. În loc să verifice dacă persoanele din interiorul casei în flăcări reuşesc să iasă nevătămate, acesta a fugit, neinteresându-se de soarta victimelor”.
”S-a reţinut gravitatea extremă a infracţiunii de tentativă de omor calificat, asupra a cinci persoane, din care una de doar cinci luni, precum şi a infracţiunii de distrugere, incendierea unei zone foarte inflamabile a casei astfel încât rezultatul dorit să fie unul sigur, ora târzie la care a acţionat, cu bună ştiinţă că la acea oră persoanele din locuinţă dormeau, măsurile de precauţie anterioare incendierii (parcarea maşinii la o distanţă considerabilă de casă, pentru a nu îi trezi pe cei din interiorul locuinţei), folosirea unui lichid foarte inflamabil, rapiditatea cu care s-a extins focul şi a dus la distrugerea aproape totală a casei, dar mai ales rezultatele care s-ar fi putut produce (producerea decesului persoanelor care dormeau, extinderea focului la casele din imediata vecinătate), absența acestora datorându-se exclusiv hazardului și intervenției martorilor (…) în timp ce inculpatul se îndepărta de locuinţa respectivă cu o ţigară şi cu o băutură în mână, fiind indiferent de soarta celor din interiorul casei în flăcări ori de faptul că focul ar fi putut să se extindă cu uşurinţă la casele vecine”, a conchis instanța Tribunalului.
La individualizarea pedepsei pe fond s-a luat în calcul numărul mare de infracţiuni săvârşite într-un interval foarte scurt de timp, premeditarea cu care a acţionat pentru a incendia locuinţa persoanelor vătămate, faptul că a acţionat din gelozie şi pe fondul consumului voluntar de alcool, cu intenţia de a-şi pedepsi fosta concubină care a ales să înceteze relaţia cu el şi să trăiască cu un alt bărbat, lejeritatea cu care inculpatul s-a raportat la acuzațiile aduse, acesta având o capacitate redusă de autocontrol, o abordare impulsiv agresivă, rezistenţă scăzută la frustrare şi lipsă de empatie.
De cealaltă parte s-a reţinut în favoarea sa că inculpatul este o persoană integrată în societate şi în muncă, fiind caracterizat drept un om muncitor, respectat, precum şi nivelul scăzut de şcolarizare şi de educaţie al inculpatului.

Decizia luată de Curtea de Apel Cluj în 11 noiembrie e definitivă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu