O incursiune în ”Clujul pitoresc” de acum 100 de ani

ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - apr. 04, 2026 0 58

O incursiune în Clujul de acum o sută de ani – sau, pentru claritate, de acum câteva sute de ani – ne prezintă un reportaj publicat în revista clujeană ”Gazeta Ilustrată”.

În 1933, gazeta trecea în revistă imobilele construite în Cluj în stil gotic sau renascentist din oraș. Reportajul este la fel de actual și acum – cu o modificare: din 1933 până acum o schimbare considerabilă s-a petrecut cu referire la una dintre cele mai reprezentative clădiri, dar vă lăsăm să o descoperiți.

Articolul semnat de Ion Filimon face parte dintr-o serie dedicată arhitecturii clujene și se ocupă de stilul Renașterii și al Barocului în oraș. Autorul pornește de la premisa că, spre deosebire de stilul gotic — predominant în edificiile religioase — Renașterea s-a exprimat mai ales în clădiri laice: palate, case particulare, locuințe burgheze. Explică acest lucru prin spiritul individualist al epocii, care a favorizat construcția de reședințe pompoase în locul bisericilor colective. Cele mai reprezentative exemple se concentrează în Piața Unirii, unde câteva clădiri și-au păstrat parțial forma originală până în pragul secolului XX.

Bijuteria arhitecturală a epocii este, în viziunea autorului, Palatul Banffy — conceput de un arhitect italian, cu o fațadă elegantă și o curte interioară de toată frumusețea, parțial stricată în 1933 de un local de cinema construit peste curte. Alături de acesta, articolul semnalează case mai modeste dar arhitectural valoroase: casa aurаrului de pe strada Brătianu, cu decorațiile meșteșugărești ale geamurilor, sau fațada florentină a casei de pe Calea Mareșal Foch. Aceste exemple ilustrează, spune Filimon, distanța socială dintre marii boieri și burghezia meșteșugărească a orașului, ambele lăsând urme arhitecturale distincte.

Barocul, tratat în a doua parte a articolului, domină bisericile clujene din secolul al XVIII-lea — Piariștii, Franciscanii, Minoriții, cele două biserici românești. Câteva clădiri civile cu fațade rococo din Piața Unirii sunt menționate ca excepții grațioase. Articolul se încheie cu promisiunea că realizările arhitecturale ale secolului al XIX-lea vor fi tratate în episodul următor.

Seria de articole a fost foarte apreciată de cititori. Iată ce nota redacția:

Din păcate în arhiva Bibliotecii Central Universitare, în a cărei variantă electronică am citit reportajul, s-a păstrat doar această a treia parte din serie. O redăm mai jos:

---

CLUJUL PITORESC III. Stilul Renașterii și Barocul.

Vorbind, în articolul precedent, despre monumentele de stil gotic autentic, cari se pot vedea până astăzi în Cluj, am amintit la sfârșit, dupăce am terminat cu descrierea edificiilor religioase, și un edificiu laic conceput în această epocă, așa numita casă a lui Matei Corvin. Ea este prea bine cunoscută și semnalarea ei ni s’a părut necesară. Trebue să spunem însă că înfățișarea ei actuală nu este identică cu cea de acum vre-o patru-cinci veacuri, când ea se încadra perfect de bine în ansamblul de clădiri aproximativ identice și contimporane, care forma Clujul de la sfârșitul evului mediu.

Ar fi greu de stabilit ce anume s’a mai păstrat, în edificiul de astăzi, din edificiul de la început, transformat de atâtea ori în decursul veacurilor. Nici nu este chemarea noastră să facem asemenea cercetare. E sigur însă că partea de mijloc a clădirii, care cuprinde poarta ogivală, e originală.Clădiri de felul acesta, cari mai păstrează în structura lor actuală părți din epoca goticului, mai sunt câteva în Cluj. La unele se pot găsi aceste părți în interior, la altele se pot vedea și de dinafară, ca și la casa lui Matei Corvin. Spre a termina cu această epocă, mai amintim un singur exemplu, din categoria a doua, casa din Calea Victoriei nr. 7, unde găsim aceeași poartă ogivală, decorată cu o emblemă.

Înainte de a trece mai departe, trebue să mai spunem că nu avem pretenția de a epuiza materia, în această serie de articole, semnalând tot ce este vrednic de remarcat și valoros, fie din punct de vedere istoric, fie din punct de vedere artistic, în înfățișarea actuală a Clujului. Nu ne socotim îndreptățiți la o asemenea muncă și nici revista noastră n’ar putea suporta bogăția de material, pe care l-ar scoate la lumină o asemenea cercetare. Noi ne mărginim numai să atragem atenția asupra câtorva fenomene mai interesante, cari bat mai tare la ochi și poate că se va găsi cineva să facă și cealaltă muncă, dacă nu într’o altă formă, cel puțin în cadrul unui ghid modern și amănunțit al Clujului de astăzi.În veacul al XVI se zidea și în Cluj în stilul nou încă al Renașterii, care își păstrează vigoarea și în cursul veacurilor viitoare, adaptându-se neîncetat, în amănunte, gustului evoluat al opiniei publice.

Dacă stilul gotic și-a găsit o mai frecventă aplicare în monumentele religioase, stilul Renașterii dimpotrivă s’a validitat mai ales în clădiri de caracter laic. Lucrul se explică prin concepția de viață diferită a celor două epoci istorice. În epoca de tendințe colective a evului mediu s’au zidit cetăți puternice și bine închise și biserici mari, încăpătoare, iar în epoca Renașterii, când a înflorit spiritul individualist, s’au zidit mai ales palate și locuințe particulare pompoase. Ca să mărginim discuția numai la orașul Cluj, vom semnala faptul că în cursul veacurilor al XVI-lea și al XVII-lea nu s’a mai zidit nici o biserică nouă, cel puțin nici o biserică durabilă, ci în această vreme lumea s’a mulțumit să le adaoge bisericilor vechi elemente decorative nouă, cum am avut ocazia să constatăm în cuprinsul articolului precedent. Biserici s’au zidit din nou în cursul veacului al XVIII-lea și cel următor, într’un stil cu multe pretenții de originalitate, care este însă mai mult o derivație: stilul baroc.

Cele mai frumoase clădiri în stilul Renașterii, și în același timp cele mai durabile, se pare că au fost în Piața Unirii. Unele dintre ele s’au păstrat în forma originală până într’o epocă destul de recentă, până în pragul veacului nostru. Astăzi însă și din acestea ca și din casele epocei gotice, numai părți se mai pot vedea, fragmente cuprinse în ziduri ulterioare.Veche este casa cu Farmacia Hintz, din unghiul de nord-est al pieții, care poartă cu trufie înscris pe zidul exterior, sub titlul firmei, anul 1573. Frumoase sunt însă cele două uși originale, cari se văd în curtea casei de alături. În special una dintre ele, care poartă și o dată, anul 1597, are o ornamentație foarte bogată. O astfel de ușă sculptată din epoca Renașterii se găsește și în interiorul casei din Piața Unirii nr. 20. Specialiștii o pun pe aceasta alăturea de ușa din altarul bisericii Sf. Mihai, pe care am prezentat-o în rândul trecut.Părți vechi conține și casa din Piața Unirii nr. 18 și cea dela nr. 14—15, casa comunității bisericești romano-catolice, a cărei fațadă a fost refăcută în 1799 în stilul plat al vremii. Și vor mai fi și altele, pe cari nu le putem aminti.Există însă dela sfârșitul veacului al XVIII-lea un palat zidit în acest stil, cu influențe de baroc, care și-a păstrat forma dela început. Vorbim de palatul Banffy, din aceeași Piață a Unirii, care este unul din cele mai de seamă monumente arhitectonice ale orașului nostru.Conceput în proporții mari, de formă pătrată, având două porți, una spre răsărit și a doua spre apus, care dă în Piața Unirii, unde este fațada principală a clădirii, acest palat a fost zidit de guvernatorul Ardealului George Banffy, după planul unui arhitect italian, despre care se spune că ar fi conceput și planul palatului Brukenthal din Sibiu. Clădirea a fost începută de un alt membru al familiei, Farkas Bánffy, dela care a moștenit-o guvernatorul. Fațada principală a acestui palat, cu elegantul și spațiosul balcon de deasupra porții de intrare, cu numeroasele statui cari decorează acoperișul și cu aerul de vechime care se degajează, este de toată frumusețea.Un efect deosebit face însă curtea interioară, de formă pătrată și ea, cași clădirea.

Păcat că localul de cinema, clădit de curând și care acoperă aproape toată curtea, împiedecă o vedere de ansamblu asupra acestei părți a clădirii, asupra coridorului lat dela etajul întâi, asupra frumoasei colonade care mărginește acest coridor ca și asupra arcadei puternice dela parter.

Tot din secolul al XVIII-lea, și anume din întâia jumătate a acestui secol, este casa din Str. I. C. Brătianu nr. 27, acum proprietatea dlui E. Dăianu.

Căsuța aceasta, cu un etaj, de proporții modeste de altfel, este interesantă din mai multe motive. Mai întâi, proporțiile ei modeste, raportate la cele ale palatului Banffy, arată distanța socială importantă dintre cei doi proprietari ziditori. Unul dintre ei mare boier și guvernator al Ardealului, iar al doilea, ziditorul casei din Str. Brătianu, un membru al clasei de mijloc, burgheze, în speță aurar. Semnele meseriei lui se văd foarte bine în decorația exterioară a geamurilor dela parter, împreună cu inițialele numelui său și al soției sale. Această decorație, care încadrează geamurile de jos, și în special decorația pervazelor bine reliefate, este în genul Renașterii și ea îi dă o valoare artistică întregei clădiri. O altă particularitate vrednică de remarcat a acestei case este așezarea ei pe miezună ași fel încât curtea mică de tot să poată primi din plin lumina soarelui și în felul acesta să nu fie lipsită de această lumină nici una din încăperile casei.

Înainte de a trece la stilul baroc, credem potrivit să mai relevăm seninătatea florentină a fațadei casei din Calea Mareșal Foch nr. 29; unde actualmente este Consulatul cehoslovac. Poarta casei, străjuită de jos de două capete de leu în relief, este sobră și totuși grațioasă. Casa aceasta de altfel nu are o vechime prea mare.Stilul baroc îl vom găsi iarăși mai des întrebuințat la zidiri religioase.

Cele mai multe dintre bisericile Clujului sunt zidite în acest stil, care se recunoaște ușor în înfățișarea greoaie a turnurilor, atunci când ele nu sunt înalte, sau în silueta de mai multe ori curmată a acelorași turnuri, în cazurile când ele au fost concepute mai înalte, și se recunoaște ușor în interioarele supra împodobite, cu elemente decorative eterogene, ceeace denotă un gust mai puțin rafinat. Linia curbă, care se observă în conturul fațadelor sau al turnurilor, revine și în interior, spre exemplu în planul amvonurilor. În decorația interioară se mai găsește coloana, cultivată mai ales în epoca Renașterii; icoanele de pe rețí, cari câștigă o preponderență față de vitraiurilor și în caracteristice pentru bisericile gotice și prețuite și în veacurile ulterioare și, în sfârșit, ornamentația aplicată pe zidurile mai importante, deosebită și ea de cea a Renașterii, atât în linii cât și în motive.Cea mai mare dintre bisericile din Cluj zidite în stilul acesta este biserica Piariștilor din Str. Universității, în care astăzi se face serviciul religios și în limba română. Fațada ei impozantă, clădită pe mai multe planuri și terminându-se cu două turnuri simetrice foarte scurte, aproape turtite, astăzi nu mai face o impresie prea mare, din cauza clădirilor învecinate, cari sunt la înălțimea ei. Înainte de a se înălța aceste clădiri însă, biserica domina împrejurimea și impresiona prin proporțiile ei, cari sunt impunătoare și în interior.Biserica aceasta este din întâia jumătate a secolului al XVIII-lea. Ea a fost sfințită în anul 1724. Contimporană cu ea este biserica Franciscanilor din Piața Carolina, ridicată lângă mănăstirea veche care în evul mediu a aparținut ordinului Dominicanilor. Nici una dintre bisericile din Cluj nu are o decorație interioară atât de încărcată și deci atât de caracteristic barocă, fiind chiar prin aceasta pe gustul mulțimii mediocre, ca această biserică.Biserica Minoriților din Str. Regina Maria, astăzi catedrală a Episcopiei greco-catolice din Cluj, care a fost decorată în interior cu mai mult gust, este dela sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ea a fost terminată abia în 1782, iar pictura de pe pereți este recentă, din anul 1908.

Cam din aceeași epocă sunt și cele două biserici românești vechi, cea ortodoxă fiind înrudită în forma ei exterioară cu bisericile românești dela țară, de cari o apropie mai ales silueta subțire a turnului, iar cea greco-catolică, din Str. Bob, având o înfățișare autentic barocă. Una este dela sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar cealaltă dela începutul secolului următor.Linia curbă a barocului o găsim într’o formă dintre cele mai autentice, în fațada unei căsuțe mici din Str. Memorandului, care are și vechime. În modesta ei înfățișare, casa aceasta este o curiozitate a orașului.Arhitectura barocă a avut, în cursul veacului al XIX-lea, și câteva realizări de mai mare efect și valoare artistică. Pe acestea le vom aminti în articolul viitor. Să mai amintim, în sfârșit, fațada grațioasă, cu balconul închis, cu numeroasele geamuri și cu toată decorația ei rococo a casei din Piața Unirii nr. 10. Cu ea se aseamănă casa din Calea Mareșal Foch 43 și amândouă se pare că sunt singurele de acest gen în orașul nostru. Valoarea lor este cu atât mai vrednică de remarcat; ele contribue astfel la aspectul pitoresc al Clujului.

Nici un comentariu