Închide

La 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori Bucureşti: amintiri, provocări şi lecţii ale primilor brokeri care au construit piaţa, de la tranzacţii pe hârtie la ecosistemul modern. “Observaţiile ajungeau pe fax la Cluj, răspunsurile veneau cu mecanicul de la locomotiva trenului. Aşa am adus primele zece societăţi listate”

Economie by Actual de Cluj - nov. 19, 2025 0 39

La trei decenii de la redeschiderea pieţei de capital, Bursa de Valori Bucureşti îşi marchează aniversarea printr-o serie de evenimente care aduc împreună oamenii care au construit industria. Instituţia Bursei de Valori a fost restabilită în 1995, după aproape o jumătate de secol de pauză forţată. Reînfiinţată pe 1 aprilie 1995, inaugurată oficial pe 23 iunie şi cu prima şedinţă pe 20 noiembrie, bursa a început cu 45 de tranzacţii şi şase companii listate.

Nicu Moroianu este fost broker şi prodecan la ASE Bucureşti. Moroianu, care a participat la primele cursuri pentru brokeri şi a asistat la începutul tranzacţionării, a povestit pentru Ziarul Financiar cum se lucra efectiv cu primele companii listate. „Trebuia să avem nişte marfă pe care s-o băgăm pe piaţă, iar asta însemna analizarea dosarelor emitenţilor de către personalul bursei. Observaţiile ajungeau pe fax la Cluj, răspunsurile veneau cu mecanicul de la locomotiva trenului. Aşa am adus primele zece societăţi listate. După tranzacţionare, confirmam pe hârtie şi ziua următoare cei care cumpăraseră mai mult decât au vândut trebuiau să meargă la bancă pentru decontare. Aşa arăta vremea la momentul respectiv.”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu