Decizie în instanță: un bolnav de cancer din Cluj obligă Statul să-i asigure un tratament vital, Pazopanib

Sănătate by Actual de Cluj - feb. 05, 2026 0 46

Curtea de Apel Cluj a admis ieri cererea de ordonanță președințială formulată de un pacient diagnosticat cu cancer, obligând Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale să asigure, în regim de compensare 100%, tratamentul cu medicamentul Pazopanib – denumire comercială Votrient.

Reclamantul, în vârstă de 44 de ani, asigurat în sistemul public de sănătate, a solicitat instanței ca, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond aflat pe rolul Curții de Apel, să beneficieze de tratamentul recomandat de medicul curant, în condițiile în care costul lunar al medicamentului, cuprins între aproximativ 9.200 și 11.900 de lei per flacon, depășește cu mult posibilitățile sale financiare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că refuzul autorităților de a asigura compensarea tratamentului îi încalcă dreptul fundamental la viață și la sănătate, consacrat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru admiterea unei ordonanțe președințiale: urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.

Toți pârâții au invocat excepții de inadmisibilitate și lipsa calității procesuale pasive, susținând, între altele, că nu există o obligație solidară în sarcina lor sau că medicamentul solicitat nu este inclus în lista celor compensate. Instanța a respins însă aceste excepții, reținând că toate instituțiile chemate în judecată au atribuții legale în procesul de includere sau extindere a indicațiilor terapeutice pentru medicamentele compensate, atribuții care trebuie exercitate în mod coordonat.

Curtea a constatat că, în speță, nu este vorba despre un act administrativ tipic ce ar putea fi suspendat, ci despre un refuz al autorităților de a acționa, situație în care protecția provizorie a drepturilor reclamantului poate fi realizată prin ordonanță președințială. De asemenea, judecătorii au subliniat că măsura dispusă are un caracter strict temporar, producând efecte doar până la soluționarea definitivă a litigiului de fond.

Pe fond, instanța a reținut existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului, având în vedere gravitatea bolii, recomandarea expresă a medicului curant și obligațiile pozitive ale statului de a proteja dreptul la viață și la sănătate. Curtea a arătat că lipsa includerii medicamentului pe lista de compensate nu poate justifica, în sine, refuzul decontării, în condițiile în care legislația permite modificarea listei și extinderea indicațiilor terapeutice, inclusiv din inițiativa autorităților.

În motivare se mai arată că diferențierea între pacienții care primesc tratamente compensate și cei care au nevoie de terapii prescrise off-label nu este justificată în lipsa unor motive obiective, mai ales atunci când este în joc supraviețuirea pacientului. Instanța a făcut referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, subliniind că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica neexecutarea unei obligații care vizează protejarea dreptului la viață.

Hotărârea este executorie fără somație și fără termen, iar pârâții sunt obligați să asigure imediat medicamentul, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare integrală, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la pronunțare.

Din motivarea instanței:

Curtea reține că, deși, potrivit cadrului normativ în vigoare, reclamantul nu poate beneficia de decontare pentru medicamentul sus indicat , acesta nefiind inclus în Lista medicamentelor compensate, conținutul Listei poate fi oricând modificat, potrivit legii, nu doar la cererea deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață, ci și din inițiativa autorităților, inclusiv în sensul extinderii indicațiilor terapeutice ale unui produs pentru care se acordă compensarea.
De altfel, atât timp cât o clinică medicală autorizată să funcționeze pe teritoriul statului român a prescris unei persoane asigurate în sistemul național de sănătate un medicament care prin efectele sale asupra stării de sănătate s-ar dovedi eficient și i-ar reda acestuia speranța de viață, este firească o ieșire din inerție a autorităților românești și o implicare a acestora în includerea în lista sus indicată în timp util
(…)
Nu există nici o diferență, din această perspectivă, între pacienții care răspund pozitiv la tratamentul cu medicamente ce figurează pe lista de medicamente compensate și cei care nu răspund la aceste tratamente, însă li se prescriu off-label altele, diferență care să justifice, în cazul acestora din urmă, refuzul decontării.
Tinând seama și de costurile pe care le-ar presupune, pentru reclamant, suportarea din surse proprii a contravalorii tratamentului, față de prețul ridicat al medicamentelor și durata îndelungată de tratament, care ar face practic ca acesta să devină inaccesibil, Curtea reține că se impune luarea unor măsuri provizorii, până la stabilirea pe cale judecătorească sau administrativă a dreptului pretins de către reclamant, neputând fi exclus faptul că omisiunea de a i asigura acces la tratamentul prescris ar putea contribui iremediabil la agravarea stării sale de sănătate.

Nici un comentariu