Cum justifică Ministrul Educației, Daniel David, că nu și-a dat demisia din funcție/Sindicatele din învățământ, aflate în plin sezon de proteste, i-au cerut plecarea
ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - sept. 10, 2025 0 42

Ministrul Educației, Danil David, spune că nu și-a dat demisia din rațiuni de patriotism deși a vrut să o facă înainte de data de 8 iulie când a realizat că va rămâne în istorie ca ministrul austerității și nu ca cel al reformelor. Sindicatele din Învățământ, aflate într-o perioadă în care organizează proteste în toată țară, i-au cerut demisia lui David.
”Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie, atunci când, după ce am preluat al doilea mandat, am realizat că dintr-un ministru al reformelor, mă voi transforma într-un ministru al austerității, pentru că a apărut grozăvia, ca să spun așa, financiar-bugetară și acela era un moment, din punct de vedere personal, excelent să plec. Problema este că uneori, un ministru trebuie să hotărască la ce se uită: se uită la interesul personal sau se uită la țară. Dacă ministrul Educației pleca înainte de evaluarea ECOFIN din 8 iulie, înainte de evaluarea S&P din iulie, înainte de evaluarea Fitch din august, înainte de evaluarea pe care o așteptăm de la agenția Moody’s, semnul era foarte prost și, Doamne ferește, puteam contribui la o încadrare a țării în categoria junk, ceea ce ne punea la risc salarii, burse, pensii, ajutoare sociale. Deci asta a fost opțiunea mea, de a fi un ministru responsabil, în primul rând pentru țară, nu pentru mine și pentru imaginea mea. Dacă vreți, pentru unii poate părea o chestie exagerată, pentru mine a fost o formă de patriotism. Am să fac niște propuneri premierului, să vedem cum gândim bugetul de anul viitor, vedem cum se stabilizează țara, să vedem ce putem ameliora din aceste măsuri, mai ales că toate au fost prezentate sau cele mai importante au fost prezentate ca fiind temporare și asta a fost o altă contribuție a ministrului Educației (…). Am făcut o invitație sindicatelor, știind că și ele doresc să lucreze la astfel de propuneri, să discutăm, să ne coordonăm, poate să lucrăm împreună”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, citat de RFI.