Închide

Clujul găzduiește Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, în perioada 7-13 iulie, în cadrul Universității Tehnice / În competiție participă 16 echipe de concurs, din 15 țări

ActualitateEducaţieITTop News by Actual de Cluj - iul. 07, 2025 0 196

Cluj Napoca este din nou gazda Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale  (CEOI – Central European Olympiad in Informatic), eveniment ajuns la cea de-a XXXII-a ediție care se desfășoară în intervalul 7-13 iulie. Trebuie subliniat că România a găzduit ediția inaugurală din 1994 (la Cluj Napoca) și alte trei ediții importante: ediția 2000, ediția 2009, ediția 2016 (cea din 2000 fiind organizată tot la Cluj-Napoca).

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, județul Cluj și Inspectoratul Școlar Județean.

CEOI este inclusă în Calendarul Olimpiadelor și concursurilor școlare internaționale desfășurate în România și în străinătate, reunind elevi din 15 țări ale lumii: Cehia, Croația, Germania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Austria, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Elveția și Ucraina.

Astfel, 64 de elevi, constituiți în 16 echipe de concurs, din cele 15 țări participante, alături de cei 32 de profesori coordonatori, întreaga echipă de organizare și membri comitetului tehnic al olimpiadei vor transforma pentru câteva zile municipiul Cluj-Napoca, într-un centru internațional al competiției în domeniul IT și al informaticii, organizat la Universitatea Tehnică, din Cluj-Napoca, județul Cluj.

România participă la Olimpiada Central Europeană de Informatică (CEOI) cu două echipe, lotul țării noastre fiind alcătuit din 8 elevi, coordonați de 2 profesori, un coordonator principal și un coordonator adjunct.

Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc marți, 8 iulie 2025, începând cu ora 10:00, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, iar Gala de premiere se va desfășura sâmbătă, 12 iulie 2025, începând cu ora 12:00, la UTCN Hub, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.

Agenda evenimentului, precum și alte detalii referitoare la această competiție internațională sunt disponibile pe site-ul dedicat al  Olimpiadei Central Europene de Informatică (CEOI) https://ceoi2025.utcluj.ro/

Nici un comentariu

Scrie un comentariu